Menu

Articol

Familie nervoasă: tatăl a dat cu pumnul, fiul a ripostat cu toporul

S-a întâmplat la Bocșa, în data de 8 septembrie. Mai precis, în jurul orei 23,45 când, între un tată și fiul acestuia a izbucnit un conflict, iar de aici și până la scandal, bătaie cu pumnii și toporul nu a mai fost decât o chestiune de minute. Potrivit polițiștilor, T.A.B., în vârstă de 45 de ani, a venit acasă pe șapte cărări, provocând scandal pe fondul consumului de alcool. Din una în alta, bărbatul și-a lovit fiul cu pumnul în față, iar T.C.I., în vârstă de 18 ani, s-a enervat cumplit. A luat un topor și l-a lovit cu muchia pe tatăl său peste mâini și picioare.

Ținând seama de gravitatea situației create, s-a solicitat intervenția ambulanței care l-a transportat pe capul familiei la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență, unde victima  cu plagă tăiată antebraţ stâng şi genunchi drept, fractură deschisă antebraţ drept, fractură radiocarp stâng, fractură genunchi drept.

În cauză au fost întocmite acte procedurale pentru lovire şi alte violenţe faţă de T.A.B. şi T.C.I., urmând ca, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale pentru victimă, să fie dispuse alte măsuri procedurale.

Powered by Jasper Roberts - Blog