Articol

În urmă cu câțiva ani, un bun amic, un om de cultură prin excelență, făcea haz de necaz pe seama tehnologiei capabilă de servicii de neimaginat, cel puțin la noi, cu ani în urmă. Spre exemplu, omul se amuza de fiecare dată când mergea la bancomat. „M-am îndrăgostit de femeia de tablă, că ea este cea care îmi dă bani mie, și nu eu, ei“, spunea el încântat, cu referire la aparatul care eliberează bani pe bază de card. Sau, „Mă duc la domnișoara de pleu să cumpăr o cafea“. Bineînțeles, amicul meu se referea tot la un aparat, unul în care introduci o fisă, iar el îți oferă cafeaua dorită. Odată, la o cafea îmbunătățită, l-am auzit spunând: „Domnule, dacă drăcovenile astea ar fi existat și pe vremea lui Eminescu, cu siguranță că nu ar fi scris niciodată Luceafărul și nu s-ar fi auzit de Veronica Micle“. Asta, vizavi de dependența noastră de astfel de aparate de tablă.

Prietenul, un timp pragmatic, dar conservator, s-a adaptat cu greu la tehnologia vremii, dovadă că folosește calculatorul doar pentru a culege textele sale. Cât despre navigarea pe internet, rețele de socializare, site-uri mondene ori de altă natură, nici vorbă. Înainte de pensionare, mi-a povestit că se va retrage la căsuța părintească de la țară, unde, pe lângă scris, își va lucra grădina de lângă casă, va avea grijă de cei câțiva pruni și meri pe care îi plantase înainte și, dacă s-ar putea, și-ar lua și o marvă, pe care s-o mulgă pentru o cană cu lapte proaspăt. Când l-am întrebat dacă nu o să-i pară rău după „femeia de tablă“, mi-a răspuns râzând: „Ți-o las ție să ai grijă de ea. Eu o să-mi fac cafeaua la ibric și promit să învăț să mulg vaca“.

Întâmplarea a făcut să mă întâlnesc cu el zilele trecute. Dădea târcoale unui aparat asemănător celor din care își scotea, cândva, banii sau paharul din plastic cu cafea. L-am întrebat ce face și mi-a răspuns la fel ca pe vremuri: „Mă uit ca țăranul la vaca asta de tablă. A mea are ditamai ugerul și abia dă doi litri  pe zi, iar la asta, dintr-o singură țâță curge lapte întruna“.

Explicațiile și completările de rigoare le-am făcut la un pahar cu votcă servit de o domnișoară-domnișoară, care, din fericire pentru privirile noastre, nu a apucat să intre în categoria „femeilor de tablă“.