Articol

Copiii de la ţară erau fericiţi, chiar şi în luna februarie. Lună umedă şi friguroasă, în emisfera nordică. Noroaie pe stradă, noroaie cât cuprinde orizontul. Dar, existau cizme de cauciuc. Până pe la vârsta de patru-cinci ani nu am avut cizme de cauciuc. Şi am fost mai puţin fericit. Dar, într-un sfârşit de iarnă, mama mi-a cumpărat o pereche de cizme de cauciuc, galbene, cu un căluţ negru, cambrat, deasupra gleznei, în exterior. Le-a cumpărat de la Cooperativă. Cooperativa era magazinul sătesc, un fel de butique din zilele noastre, însă mult mai mare. Găseai acolo, de la biscuiţii cu cremă Eugenia, marmeladă vrac, macaroane, petrol lampant, cuie, burlane, găleţi, chiloţi, paltoane, mănuşi, până la sobe cu lemne şi, bineînţeles, cizme de cauciuc. Negre. Însă, de obicei, cizmele erau uriaşe. Să se potrivească la toată lumea. Faptul că au apărut în magazin vreo două-trei perechi de cizme pentru copii a fost o adevărată minune. De care a profitat mama. Pentru că mă iubea.

Aşa se face că m-a prins luna februarie cu cizmuliţe galbene. Până atunci, comanda obişnuită în zilele ploioase era: Nu ieşi afară, că-i noroi! Din acel moment, acea intericţie a dispărut. Libertate absolută! Las’ să meragă copilu, că are cizme! Mă încălţam cu cizmuliţele galbene, palton, căciulă, şi plecam pe stradă, până în celălalt capăt al satului. Şi nu numai acolo. Peste izlaz, la orizont, era o pădurice. Imposibil de atins prin iarba îmbibată ca un burete, peste păşunile inundate, pe care se lăţeau ochiuri limpezi de apă. Cu cizmele galbene în picioare, am atins şi orizontul. Şi am trecut chiar dincolo de orizontul cunoscut. Nimeni nu avea treaba mea, dacă eram acasă la ora mesei.

Cât eram de mic, mi-am dat seama că cizmele de cauciuc sunt o invenţie importantă. Că datorită lor, oamenii nu vor mai avea limite şi vor descoperi lumea,... până la capătul lumii. Erau un instrument de cucerit lumea mai puternic decât pantofii de fier, de care auzisem din basme că îi încălţa Făt-Frumos, când pleca la capătul pământului. Era tot ce putea fi mai bun pentru libertate. Mai mult decât atât, nu se există!

Atunci, m-aş fi mirat foarte tare să aflu că oamenii, pentru a se simţi liberi, ar avea nevoie de asfalt şi de feisbuc. Într-adevăr, şoselele şi feisbucul au apărut şi au împânzit pământul. Dar, oamenii nu sunt nici pe departe atât de fericiţi cum eram eu în cizme de cauciuc!