Articol

Festivalul Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă” de la Reşiţa s-a încheiat, aseară, la Palatul Cultural, cu două reprezentaţii puse în scenă după textul aceluiaşi dramaturg, Slawomir Mrožek, însă, foarte diferite. Mai întâi a fost „Casa de pe graniţă”, o producţie a Teatrului Municipal Baia Mare, în regia lui Mihai Ţop, care a intervenit covârşitor în subiect, metaforă, în replici, aducând personajele în prezent şi dându-le un accentuat farmec local, plasând acţiunea chiar în Maramureş. Spectacolul poate fi împărţit în două, prima parte fiind o supercomedie, iar partea finală, o dramă. A doua reprezentaţie a serii a fost „Striptease”, de acelaşi Mrožek, în regia lui Tino Geirun, cu trupa Teatrului „Pygmalion” din Viena, o piesă minimalistă, având ca subiect meditaţii filosofice despre libertate, alegere, constrângere, laşitate.

Mai trebuie să remarcăm şi momentele coregrafice prezentate în deschiderea fiecărui spectacol, realizate de Raul Hotcaş, împreună cu tinerii elevi ai cursului de actorie de la Teatrul de Vest Reşiţa, momente care au devenit o marcă a festivalului.

„Casa de pe graniţă” – o comedie nebună, foarte bună, cu final dramatic

„Casa de pe graniţă”, în viziunea lui Mihai Ţop, a devenit, în mod surprinzător, dar inspirat, o irezistibilă comedie cu specific maramureşean. A fost şi o satiră a absurdului administrativ şi trăit de oamenii simpli. Astfel, Mihai Ţop a rescris textul şi l-a jucat în registru regional, a pus în gura personajelor dialectul moroşan, le-a dat preocupări şi profesii specifice locului, a exploatat limbajul local, umorul şi tradiţiile maramureşene. Şi peste toate a aşezat absurdul din viaţa contemporană, cu trimiteri explicite la normele europene, care intră în conflict cu obiceiurile şi viaţa oamenilor. Cea mai mare parte a spectacolului a fost o supercomedie, o avalanşă de situaţii hilare, de poante pline de haz. Spectacolul a avut tot ce-i trebuie unei comedii de calitate, comic de situaţie, de limbaj, de morvuri, de caracter. Partea finală a spectacolului a fost dusă înspre o dramă eroică, în care personajele înceracă să reacţioneze faţă de absurdul impus de autorităţi, dar nu toate reuşesc, băieţii pleacă să-şi găsească o viaţă mai bună, apoi, pleacă şi bărbaţii. Însă, femeile rămân să-şi ducă mai departe viaţa, să nască, să repare ce s-a stricat, să conserve moştenirea primită de la strămoşi, să o transmită generaţiilor viitoare. Un mesaj generos, sugerat prin mijloace dramatice, coregrafice, muzicale etc., destul de expresive. Poate, doar, că partea aceasta dramatică putea fi ceva mai condensată. Oricum, a fost un spectacol remarcabil şi memorabil, prezentat de băimăreni. Un spectacol care arată că nu orice piesă clasică, în care se intervine cu elementele cotidiene ale prezentului, se transformă într-o parodie nereuşită. Se poate şi aşa, dar, e nevoie de inspiraţie, de o anumită consecvenţă în susţinerea ideilor şi, probabil, şi de talent.

Foarte buni, expresivi, naturali, au fost actorii: Dorin Griguţă, Valeriu Doran, Aurora Prodan, Sanda Savolszky, Eduard Bîndiu, Mircea Gligor, Alexandra Vanci, Petru Damşa, Andrei Dinu, Dan Cordea, Dora Fârte, Ioan Costin, Dragoş Călin, Claudia Revan, Vasile Pop, Carol Romok, Augustin Danciu, Alexandru Szamosi, Bogdan Dimănescu, Dan Pârje.

„Striptease” – o meditaţie filosofică

„Striptease”, de Slawomir Mrožek, în regia lui Tino Geirun, o producţie a Teatrului Pygmalion din Viena, a fost un striptease spiritual, în care personajele, captive într-un spaţiu concentraţionar, discută despre libertate şi alegere, tatonează posibilităţile de a-şi câştiga libertatea, însă, fiecare încercare este pedepsită de o autoritate ivizibilă, prin restrângerea tot mai mare a libertăţii. În acest timp, cele două personaje încearcă să se amăgească, să se convingă de faptul că au mai rămas cu câteva opţiuni şi filozofează despre libertate. Un spectacol interesant, în care personajele, pe măsură ce sunt dezbrăcate de haine, ca o sugestie a dezbrăcării de personalitate, devin tot mai nevrotice, mai speriate, mai supuse. E vorba, de fapt, de pierderea identităţii, sub presiunea autorităţii sociale.

Distribuţia: Paul Gruber şi David Ignjatovic.

După ultimul spectacol al festivalului, directorul Teatrului de Vest Reşiţa, Nicolae Dumitru Vlădulescu, directorul artistic al teatrului reşiţean şi directorul festivalului, Dan Mirea, au urcat pe scenă, împreună cu tinerii dansatori coordonaţi de Raul Hotcaş şi au dansat un ultim dans, dansul de adio, invitându-i pe scenă şi pe spectatori. Astfel, s-a născut un moment emoţionant, în care actori şi spectatori s-au reunit într-un singur trup, cu sute de braţe, de ochi, de expresii, cu mii de vise şi speranţe, copleşiţi de emoţie. Desigur, a fost exprimată şi speranţa revederii la festivalul de anul viitor.  

Spectacolele zilei de azi, vineri, 26 februarie:

Se joacă pe stradă, în case, în baruri, în fabrici şi ateliere, magazine, săli de expoziţie,... peste tot.