Una dintre cele mai reprezentative clădiri din municipiul Reşiţa este cea în care îşi desfăşoară activitatea atât Prefectura, cât şi, proprietarul acesteia, Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Construit în urmă cu 50 de ani, imobilul respectiv a fost martor la evenimentele care au scris istoria acestor locuri, inclusiv a celor din decembrie 1989 când, din balconul dinspre Piaţa 1 Decembrie 1918, s-a rostit pentru prima dată după foarte mulţi ani „Tatăl Nostru”, cu credinţă şi speranţă într-o viaţă mai bună.
Deşi de la acel decembrie au trecut atâţia ani, clădirea a rămas la fel de cenuşie şi de tristă, urmele timpului fiind vizibile de oricare dintre noi. Omul gospodar, oricât de sărac ar fi, tot ar face rost de câteva găleţi cu var, ca să spoiască zidurile exterioare ce nu au mai văzut bidineaua de jumătate secol. Cât să coste o asemenea lucrare? Un sfert dintr-un kilometru de drum judeţean reabilitat din an în an? Câteva ore de festival al răchiei organizat la Băile Herculane? Sau poate nici atât.
Unii spun că nu banii ar fi problema, ci faptul că, onor conducerea nu-şi mai vede capul de atâtea probleme pe care le rezolvă pentru bine cărăşenilor. Alţii, dimpotrivă, vorbesc de lipsa de interes din partea celor care au condus sau conduc judeţul. Iar argumentul, şi el vizibil de noi toţi, sunt ghirlandele, steluţele şi alte ornamente specifice Crăciunului şi Anului Nou, pe care nimeni nu se mai sinchiseşte să le dea jos după trecerea sărbătorilor de iarnă! Stau atârnate acolo de ani de zile, de parcă clădirea ar fi a nimănui.
Dar, vorba unui hâtru: Ce rost are să le mai dea jos, că la anul tot trebuie puse la loc. Păi, nu?
RSS Feed