Menu

Articol

Final de foc, la Bucureşti! CSM – HC Adrian Petrea 30-29 (16-15)

Echipa reşiţeană de handbal masculin,  HC Adrian Petrea, a jucat curajos, însă, a pierdut la limită primul meci din play-off-ul Ligii Naţionale de handbal, disputat, astăzi, în deplasare cu CSM Bucureşti. La începutul primei reprize, gazdele au stăpânit jocul şi, în minutul 8, conduceau cu 7-3. Însă reşiţenii au pornit o cursă de urmărire, reuşind să se apropie la un gol, Rugaci, 14-13, şi să egaleze prin Vaidasigan,14-14 (min 28).  Până la final, a mai înscris Nicuşor Negru, 15-14, a egalat din nou Rugaci, 15-15, însă, în ultimele secunde, Negru a înscris pentru 16-15, scorul pauzei.

Şi repriza a doua a avut un parcurs asemănător, cu desprindere pe tabelă a bucureştenilor şi cu revenire spre final a reşiţenilor. În minutul 39, CSM Bucureşti conducea cu 21-17, iar în minutul 56, bucureştenii aveau 5 goluri avans, 30-25. În ultimele trei minute, reşiţenii au pus o presiune extraordinară pe adversar şi au înscris de 4 ori fără să primească gol. Au înscris Rohozneanu, Vaidasigan şi Rugaci, iar cu 8 secunde înainte de final, a înscris Popvici şi scorul era 30-29. Însă a fost prea târziu. CSM Bucureşti a câştigat, cu mari emoţii, prima înfruntare din play-off.

Pentru CSM Bucureşti au înscris: Negru (12 goluri), Kostadinovici (7), Milosevic (5), Humet (3), Marjanac (1), Rotaru (1), Mojsovski (1). Antrenor: Zvonko Sunndovski.

Pentru HC Adrian Petrea au înscris: Vaidasigan (8 goluri), Rohozneanu (6), Dospinescu (5), Rugaci (4), Bahan (3), Trifkovic (1), Huta (1), Popovici (1). Amtrenor: Adrian Petrea.

Powered by Jasper Roberts - Blog