Articol

În ziua de astăzi întâlnim puţine persoane capabile să-şi asume greşelile faptelor care au eşuat lamentabil. Rari sunt cei care recunosc în public că i-au dezamăgit profund pe cei care au investit încredere în ei. Putem număra pe degete acele persoane care şi-au turnat cenuşă în cap, cum se zice în popor, şi-au făcut mea culpa, în mod demn, fără nicio urmă de ipocrizie în gestul lor.Vorbim de lideri de opinie, de conducători ai instituţiilor statului, inclusiv de politicieni. Şi cu cât sunt mai puţini, parcă cu atât este mai mare respectul comunităţii.

Să luăm un exemplu: Viorel Lolea, preşedintele clubului de fotbal CSM Şcolar, care, zilele trecute mărturisea în presa locală: „Marea mea dezamăgire este ratarea promovării cu echipa mare, pentru care principalul vinovat sunt eu”. Sincer, aproape că mi-au dat lacrimile când am văzut ce a declarat. „Mare caracter. Bărbat adevărat, care nu se cramponează de nimic”, mi-am spus eu pe moment. Nu degeaba e preşedinte de club, preşedinte de AJF, observator federal, coordonator al fotbalului din vestul ţării. Dacă am scăpat vreo funcţie, să mă ierte. Am citit mai departe, sperând să continue în aceeaşi notă de autocritică, legată, de ce nu? de o demisie de onoare.Măcar evaziv, să vedem că are sânge în instalaţie. Că ne-am fi rugat după aceea de el să renunţe la ea, este altă problemă. Da, de unde atâta sânge? De unde atâtea pretenţii la unu’ ca „frăţiorul”, aşa cum este alintat Lolea de către cei care l-au făcut să se creadă cel puţin la fel de priceput în ale fotbalului ca Ilie Pătruică? Dezamăgire totală. Nici vorbă de demisie. O declaraţie făcută în preajma asocierii cu Luceafărul Oradea, pentru a se da bine pe lângă Nicu Sarcină, patronul celor de la Şirineasa pe care l-a tot pârât la FRF, nimic altceva. Doar n-o fi el Xavier Pascual, antrenorul spaniol care a demisionat de la conducerea Naţionale României de handbal, după ce a ratat calificarea la europene, nu?

De ce se impune demisia? În primul rând, aşa ar face un lider adevărat. Unul care ţine la imaginea sa şi ştie ce înseamnă să ai demnitate într-o societate ca a noastră. Apoi, pentru că în doi ani de când conduce destinele clubului din Valea Domanului, s-au cheltuit peste 1,1 milioane de euro, fără ca rezultatele să se vadă. Dacă banii ăştia ar fi fost scoşi din buzunarul lui, nici că m-ar fi interesat de ce este lăsat în continuare la CSM Şcolar. Numai că aici vorbim de bani publici, de la bugetul local. În doi ani, media spectatorilor la meciurile jucate acasă a fost, cu îngăduinţă, de 200, iar acest lucru s-a datorat şi „frăţiorului”, care astăzi încearcă să ne impresioneze cu declaraţia sa.

Dacă asocierea cu Luceafărul Oradea se va produce, este treaba lui Nicu Sarcină dacă îl va păstra în funcţia de preşedinte, dar să nu rămână surprins dacă la anul pe vremea asta echipa păstorită de Lolea se va chinui să nu retrogradeze în liga a III-a.