Articol

Astăzi se împlinesc 14 ani de la atacurile teroriste, cu avioane deturnate de extremişti islamişti şi dirijate către diferite obiective de pe teritoriul Americii. Ţinta care a produs cea mai mare emoţie au fost Turnurile Gemene din New York, care au fost lovite de câte un avion cu pasageri şi s-au prăbuşit în câteva minute.

Dincolo de teoriile conspiraţioniste, care, fie spun că scenariul a fost aranjat chiar de americani, ca să motiveze invadarea Afganistanului talibanilor şi a Iraqului condus de dictatorul Sadam Hussein, cert este că cele două turnuri nu mai există. Cu siguranţă s-au prăbuşit. Iar organizaţia teroristă musulmană Al-Qaeda a revendicat atacurile, ca fiind un răspuns la politica imperialist-satanistă a Americii în lume. Aşadar, şi americanii şi extremiştii musulmani susţin acelaşi lucru şi, până la dovada contrarie, nu avem decât să-i credem. În cele două turnuri prăbuşite au murit 3000 de oameni, din 90 de ţări, inclusiv români.

În aceste zile, în care Europa este invadată de musulmani care fug din calea războiului şi haosului din Orientul Apropiat şi nordul Africii, momentul „11 septembrie” cade cum nu se poate mai prost. Pentru că pomenirea lui ar fi considerată o alimentare a fricii ţărilor occidentale faţă de musulmani, ar stimula xenofobia (teama faţă de străini). Dar, dacă xenofobia este o componentă extremistă a spiritului uman, aproape de patologic, prudenţa faţă de ceea ce este străin este absolut normală. Nouă ne este străină pornirea de a ucide în numele unui Dumnezeu, a unei religii. Sigur, ne-am debarasat de această pornire în timp de secole. Europei i-au trebuit sute de ani să accepte că arderea pe rug a lui Giordano Bruno, gânditor liber şi nonconformist, a fost o greşeală. Nouă ne este străină lapidarea femeii care îşi înşeală bărbatul (de lapidarea bărbatului nici să n-auzim!). Ne este străin vălul islamic, supunerea femeii în faţa bărbatului (percept menţionat, de altfel, şi în Vechiul Testament), ne sunt străine ideea de sinucidere împreună cu cei de altă religie ca să-i aruncăm în iad, ideea de a „promova” astfel în raiul musulman, unde ne aşteaptă, drept răsplată, 72 de fecioare.  Prin urmare, nu este deplasat să păstrăm, dacă nu neapărat frică, cel puţin prudenţă faţă de ceea ce ne este străin. Mai ales de ceea ce este străin, aberant şi criminal.

Şi, pentru că, citind nişte bloguri, mi-am dat seama că personal sunt cam acru în editorialele mele faţă de discuţiile lipsite de inhibiţii care se poartă pe-acolo, pe respectivele bloguri, nu mă pot abţine să nu amintesc o dezbatere a unor feciori de-ai noştri, mioritici, pe tema fecioarelor din Paradisul musulman. Desigur, feciorii noştri, uneori, pun bază mai ales pe hormoni decât pe neuroni, ceea ce este explicabil la o anumită vârstă. Dar, vezi bine că erau la curent cu faptul că Profetul le-a promis credincioşilor musulmani că în Paradis se vor bucura de veşnic de farmecele celor 72 de virgine, iar acestea vor rămâne etern virgine! Fiind spirite raţionaliste, feciorii se întrebau cum pot ele rămâne virgine, dacă bărbaţii „se bucură” de ele. Iar unul îşi dădea cu părerea că, probabil, relaţiile cu virginele n-ar fi tocmai ortodoxe, ci, mă iertaţi, ar fi, cum spuneau strămoşii noştri, mai „pidos”! Şi cum s-ar numi un astfel de început al unei fecioare, că dezvirginare nu poţi să-i spui, se întreba nevinovat feciorul. Iar răspunsul a venit prompt: descurajare!