În cadrul unei conferințe de presă susținută la Reșița, copreședintele PNL Caraș-Severin, Valeria Schelean, a fost întrebată dacă condamnarea lui Sorin Frunzăverde va afecta sau nu imaginea partidului, în condițiile în care 2016 este un an electoral. Ca un politician ce este, Valeria Schelean a evitat să dea un răspuns tranșant, deși ziariștii au insistat în acest sens. A și recunoscut că îi este greu de răspuns, deoarece timpul scurs de la pronunțarea sentinței Tribunalului Caraș-Severin și până astăzi este prea scurt pentru o astfel de analiză. În schimb, a vorbit despre statut și prevederile sale în astfel de situații.
„M-am ferit să fac remarci atunci când este vorba despre sentințe ale instanțelor de judecată. Avem un statut. Domnul Frunzăverde, ca urmare a acestei decizii, este suspendat de drept din funcția de membru al PNL. Așteptăm ca lucrurile să se definitiveze, iar în baza statului vom lua o decizie. Nu pot spune ce a decis instanța! Mi-e foarte greu să spun dacă decizia este sau nu în conformitate cu relitatea. Există probe la dosar, martori audiați, nu cunsc detaliile din dosar. Decizia trebuie respectată! Din punctul meu de vedere nu am ce să îi reproșez domnului Frunzăverde pentru că de foarte multă vreme n-a mai participat la ședințele de partid, din cauza stării sale de sănătate. Asta, în contextul în care recomandarea PNL în astfel de situații este tocmai retragerea din viața politică până la clarificarea problemelor juridice“, a afirmat deputatul liberal
Valeria Schelean consideră că Sorin Frunzăverde a avut un comportament care nu a afectat imaginea partidului la nivel județean. Pe de altă parte, are convingerea că alegătorii vor fi aceia care vor arăta dacă imaginea sau credibilitatea PNL a fost afectată în situația creată în jurul lui Frunzăverde, în campania din 2016. „Dacă vor vota predominant susținând partidul înseamnă că n-a fost neapărat un moment care să ne afecteze atât de tare încât să nu reușim să obținem susținerea cetățenilor în continuare. Este foarte greu să vă spun. Nu am făcut un sondaj să văd cât a scăzut partidul în procente de la momentul la care a fost condamnat domnul Frunzăverde. Acest lucru s-a și întâmplat foarte de curând. Adică, e greu de răspuns la o asemenea întrebare strict, așa cum vă doriți dumneavoastră să vă răspund“, a concluzionat copreședintele PNL Caraș-Severin.