La zece ani de la înfiinţarea primei fundaţii comunitare din România, joi seara la Campus Café, din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu”, din Reşiţa, s-a consumat un moment asemănător. Grupul de inițiativă al Fundației Comunitare Banatul Montan a organizat o întâlnire la care au participat aproape 100 de persoane din judeţ şi care îşi desfăşoară activitatea în cele mai diverse domenii.
Iniţiatorii au încercat să explice ce sunt şi ce fac fundațiile comunitare. În opinia vorbitorilor, rolul primordial al fundaţiilor este acela de a construi încredere. Dar pentru că încrederea este un cuvânt golit de sens, rolul fundațiilor comunitare pare foarte abstract. Dicționarul definește încrederea ca acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei – sentimentul de siguranță față de cinstea, buna-credința sau sinceritatea cuiva. Încrederea este lipiciul social de care o comunitate are nevoie pentru ca ea să poată fi numită acasă.
„Misiunea Fundațiilor este să transforme acest substantiv în verb, să inspire și să ajute oamenii din comunitățile în care activează să construiască lucruri împreună, cu resurse din comunitate. Fundațiile comunitare și toți partenerii lor – fie ei donatori, susținători sau organizații – sunt imaginea unei Românii utopice, dar o utopie pe care pas cu pas, program cu program, fundație cu fundație se poate pune în practică”, ne-a mărturisit jurnalista Cornelia Dunăreanu, membru al grupului de inţiativă.
În opinia unora, fundațiile comunitare sunt un motor al schimbărilor pozitive în comunitatea unde activează, stimulând participarea și cooperarea locală. Sunt organizații care antrenează resurse locale pentru a face comunitățile să crească. Fundațiile comunitare inițiază și mențin legătura vitală dintre donatori, nevoi și soluții, conectează oamenii cu cauzele și sprijină un impact crescut al donațiilor și finanțărilor în comunitate. La zece ani de la înființarea primei fundații comunitare în România există deja o rețea de 16 fundații, care au oferit până acum peste 2.300 de granturi, în valoare de 30 de milioane lei.
Din grupul de iniţiativă al Fundaţiei Comunitare „Banatul Montan” fac parte 27 de persoane, oameni de afaceri, ziarişti, cadre didactice, funcţionari publici, medici, elevi şi studenţi.