Menu

Articol

Gazoductul BRUA va avea o staţie de comprimare a gazelor la Jupa!

Reprezentanţii Transgaz s-au aflat ieri la Reşiţa pentru a discuta cu autorităţiile judeţene aspecte legate de lucrările la gazoductul BRUA ce va străbate şi judeţul Caraş-Severin de la Bucova şi până la Jupa.

Discuţiile au fost unele preliminarii şi au vizat obţinerea autorizaţiilor de construcţie pe care le eliberează Consiliul Judeţean.

Potrivit vicepreşedintelui CJ Caraş-Severin, Flavius Nedelcea, tranversarea de către gazoduct a judeţului reprezintă un lucru extrem de benefic pentru acele Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT) care nu sunt racordate la reţeaua de gaze naturale. „Gazoductul va intra în judeţ pe la Bucova, va trece prin Oţelu Roşu, Caransebeş şi localităţile aflate pe traseu, pentru ca la Jupa să se amenajeze una dintre cele trei staţii de comprimare a gazelor de pe teritoriul României, celelalte vor funcţiona la Podişor şi Bibeşti. Există astfel posibilitatea racordării la reţea a UAT-urilor ce nu beneficiază de această facilitate şi de a avea rezerve de gaze în zonă”.

UAT-urile vizate sunt cele din zone, precum Băile Herculane şi Oraviţa, însă aceste posibilităţi ţin, deocamdată, doar de intenţia şi dorinţa autorităţilor judeţene.

Reamintim că Transgaz a obţinut dreptul de a demara prima fază a proiectului pentru lucrări de execuţie a conductei de transport gaze naturale - faza 1, „Dezvoltarea pe teritoriul României a sistemului naţional de transport a gazului pe coridorul de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria” (BRUA).

Proiectul este vital și pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră. Pentru secţiunea românească, ale cărei costuri sunt estimate la circa 500 milioane de euro, Transgaz a primit un grant de 179 milioane de euro din partea Comisiei Europene şi a contractat împrumuturi de 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi de 60 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Gazoductul BRUA va străbate teritoriul României pe o distanță de 528 de kilometri, trecând prin zece judeţe: Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş şi vizează exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.

Potrivit actelor normative emise în acest sens, terenurile înscrise în anexa la proiectul de hotărâre a Guvernului sunt scoase temporar din circuitul agricol pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei de construire a conductei, fără a fi necesară obţinerea acordului deţinătorului terenului

Legea nr. 185/2016, privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, stipulează că terenurile situate în extravilan, afectate de lucrări la astfel de proiecte, sunt scoase temporar din circuitul agricol pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei de construire a conductei/conductelor, fără a fi necesară obţinerea acordului prealabil al deţinătorului terenului.

Powered by Jasper Roberts - Blog