Menu

Articol

Gest nobil. Veteranii de război şi cei care au fost printre primii locuitori ai Reşiţei au primit vizita „Moşului”

Veteranii de război din Reşiţa au primit ieri, 14 decembrie, vizita reprezentanţiilor Primăriei Reşiţa, Direcţia de Asistenţă Socială.

Au fost oferite în dar, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pachete cu produse alimentare pentru 43 de veterani şi pentru 36 de persoane cu vârta cuprinsă între 90 şi 100 de ani.

Andrei Apostol, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa spune că printre cei vizitaţi s-a numărat şi Barbara Masai în vârstă de 106 ani din Reşiţa care a fost foarte încântată de gestul municipalităţii.

„Viceprimarul Adrian Dacica a vizitat personal toţi aceşti reşiţeni de seamă, Acesta a discutat cu fiecare în parte, dar cel mai  impresionat a fost de discuţia cu doamna Barbara Masai care i-a povestit cele mai dragi amintiri”, a spus Apostol.

Powered by Jasper Roberts - Blog