Menu

Articol

Guvernul a dat, fie-i numele lăudat!

Nici nu s-au întors bine din vacanța de două săptămâni de Crăciun, că salariații au intrat într-o minivacanță. Grație Unirii Mici, stau alte patru zile acasă. Nu pentru că le-ar păsa atât de mult de semnificația actului de la 24 ianuarie 1859, ci pentru că așa au hotărât guvernanții. Două zile libere la sfârșit de săptămână și alte două după aceea este tot ce contează. Patru zile în care se pot odihni ori distra pe pârtiile de la munte. Chiar dacă nu fac nimic în afară de a se uita la televizor, este important că guvernul se gândește la ei, așa cum a promis în programul de guvernare. Îi aliniază la nivelul angajaților din Occident care sunt campioni la numărul de zile libere consimțite legal.

Este adevărat că trebuie să fim și noi în pas cu lumea bună din Uniunea Europeană, să ne bucurăm de anumite sărbători legale cum este Marea Unirea. Pe vremea lui Ceaușescu le numărai pe degetele de la o mână: Anul Nou, 1 mai și 23 august când stăteau acasă funcționarii, elevii și dascălii, nu și țăranii ori cei care lucrau la foc continuu. Cât despre Paște și Crăciun, nici vorbă. De Paște aveam liber în prima zi, pentru că se nimerește întotdeauna duminica, dar nu și lunea când, deși ciocneam ouă, ascundeam cojile să nu le fi văzut secretarul de partid. Nu mai vorbim de Crăciun ori de Rusalii. E adevărat, oamenii țineau de tradiții și obiceiuri, tăiau porc și miel, vopseau ouă, mâncau cozonaci și mergeau la Înviere, chiar dacă activiștii de partid erau cu ochii pe toți care treceau pragul bisericii. Într-o singură zi făceau cât alții în patru, cum se întâmplă astăzi.

După 1990, lucrurile s-au schimbat. Sindicatele (oare pe unde or mai fi rătăcind?) s-au lupta și au câștigat aceste drepturi, dar nu numai ele, iar astăzi s-a ajuns în situația să numărăm 13 zile libere, considerate sărbători legale. Din acest punct de vedere ne apropiem de țările cu tradiție din Europa, pe ai căror locuitori îi invidiam că primeau vacanțele de Paște, Rusalii și Crăciun. Cum-necum, i-am ajuns din urmă și suntem mulțumiți din acest punct de vedere. Din păcate, doar din acest punct de vedere căci, în privința câștigurilor (cu care să ne petrecem minivacanțele) suntem departe. Au grijă de asta cei care ne-au transformat într-o mare piață de desfacere și ne-au creat iluzia că suntem pe calea cea bună, potrivit căreia, peste 50 de ani, vom fi și noi cu lefurile la nivelul celor de acum, din UE.

Powered by Jasper Roberts - Blog