În Organizaţia PNL Caraş-Severin nu mai există armonia şi unitatea de altădată. Vremurile în care liberalii din cele patru zări ale judeţului se bucurau când se revedeau şi trăgeau la aceeaşi căruţă au cam apus. Chiar dacă nu se poate vorbi de duşmănie, cum cred unii, fruntaşii liberali au ajuns să se suporte prin ...ignorare!
Acest lucru l-a recunoscut primarul Reşiţei, Ioan Popa, vicepreşedinte al PNL Caraş-Severin, invitat la o emisiune online în redacţia Expres de Banat,
„Relaţia mea cu Marcel Vela este o relaţie civilizată. Ne sunăm mult mai rar decât o făceam înainte, ne întâlnim extrem de rar. Practic – şi v-o spun deschis, public – eu am avut cu Marcel Vela o discuţie şi o înţelegere: că atunci când ne decidem cu cine mergem la alegerile naţionale de la PNL, ne vom sfătui. Când a fost momentul să decidem cu cine merge filiala judeţeană la alegerile generale, eu i-am solicitat să mergem pe mâna lui Ludovic Orban, i-am solicitat să mergem la Bucureşti împreună să-l susţinem, iar el mi-a zis că nu merge cu Ludovic Orban, că merge cu Buşoi. Şi, din momentul acela de fapt, între noi a apărut o ruptură! La ora aceasta, probabil că şi eu pentru el şi el pentru mine avem aceeaşi însemnătate: suntem ca apa sfinţită“, a mărturisit Popa.