Etapa a 23-a a Ligii Naționale de Handbal Masculin a programat în Sala Polivalentă din Reșița meciul dintre HC Adrian Petrea și Steaua București. O confruntare între locul 7, ocupat de reșițeni cu 36 de puncte, și locul 4, bucureștenii reușind să adune până acum 41 de puncte.
În fața a unui public entuziast, peste 1.000 de susținători, HC Adrian Petrea a început bine meciul, conducând cu 1-0 și 2-1, prin reușitele lui Lela și Dospinescu. Chiar dacă nimeni nu s-ar fi așteptat ca jucătorii lui Petrea să fi „zburdat“ pe teren, după min. 4 aceștia s-au blocat pur și simplu, dovadă că timp de șase minute au încasa patru goluri fără să înscrie vreunul. La 2-7, în min. 12, Vaidasigan, Pârîianu și coechiperii lor au pornit o luptă contra-cronometru de recuperare a avansului.
Spre deosebire de alte meciuri, gazdele au ratat nepermis de mult, chiar și din situații de „unu la unu“ reușind să-l facă mare pe Maskevich, portarul oaspeților. Acesta a avut o evoluție foarte bună în primele 30 de minute, salvând șapte mingi de gol. În aceste condiții, reșițenilor le-a fost greu să răstoarne rezultatul în favoarea lor. S-au mulțumit doar cu diferența consemnată pe tabelă la sfârșitul primei reprize: HC Adrian Petrea – Steaua București 12-14. În prima repriză, pentru gazde au înscris: Vaidasigan 5 goluri, Pîrîianu, Dospinescu și Lela câte 2, iar Popovici, 1..
În partea a doua a meciului, reșițenii au reușit să recupereze diferența, iar în min. 37 să și conducă pe tabelă, 16-15. Handbaliștii gazdă s-au menținut în avantaj până în min. 46 când, la scorul de 21-20 au avut o nouă cădere în joc. Vaidasigan și Huta au luat la țintă bara în aceeași fază, pentru ca, la o recuperare a mingii, Dospinescu și Lela să plece repede pe contraatac și, în loc să șuteze la poartă, Dospinescu a ținut morțiş să facă spectacol, și a încercat o „aeriană“, iar Lela a aruncat mingea pe la spate şi a nimerit bara. A fost momentul „culminant“ al reprizei, după cum avea să spună la conferința de presă antrenorul Adrian Petrea, deoarece după această fază jocul s-a gazdelor „s-a rupt“ şi balanţa s-a înclinat, din nou, în favoarea oaspeţilor. Steliștii au recuperat diferența și au câștigat în final cu 29-27.
Menţionăm, totuşi, că a fost un joc extrem de spectaculos, golul meciului fiind marcat de veteranul Pîrîianu, care, în minutul 54, a primit o minge la semicerc, a făcut o dublă piruetă şi, din cădere, cu spatele la poartă, a aruncat cu „pământul" şi mingea s-a dus în vinclu. Ar fi de reproşat atacanţilor reşiţeni că au ratat foarte mult în situaţii de unu la unu cu portarul, atât în prima repriză, cât şi spre finalul meciului. De altfel, antrenorul steliştilor, Ovidiu Mihăilă, a şi declarat că a fost un meci echilibrat, „în care poarta a făcut diferenţa".
HC Adrian Petrea: Tevzadze, Drăghici, Sămînţă – Vaidasigan (8 goluri), Lela (6), Pîrîianu (4), Dospinescu (3), Huta (2), Ignat (1), Popovici (1), Rohozneanu (1), Trifkovic (1), Rugaci, Starchenko, Heimbach, Grozăvescu.
Antrenor. Adrian Petrea.
Steaua Alexandrion Bucureşti: Maskevich, Dragomir – Florea (9), Szoke (7), Dinescu (4), Stetsyura (3), Grasu (2), Johanson (2), Irimescu (1), Apolzan (1), Stanciu, Dragomir, Cian, Petrilă.
Antrenor: Ovidiu Mihăilă