După o victorie la Focșani, un egal pe teren propriu cu Vaslui, iată că, astăzi, handbaliștii reșițeni de la HC Adriana Petrea au obținut un nou rezultat pozitiv în întrecerile cu echipele moldovene din Liga Națională de Handbal. De data aceasta, reșițenii au învins în deplasare cu 32-19 (16-14) nou promovata CSU Danubius Galați.
Meciul a început în nota de dominare a oaspeților care au condus și la patru goluri diferență, dar de fiecare dată gălățenii au lăsat impresia că au puterea de a reveni, dovadă că au și egalat la un moment dat, aducând scorul la 9-9. Mai experimentați, reșițenii au intrat la pauză cu o diferență de două goluri: 16-14
În partea a doua, HC Adrian Petrea a apăsat pe accelerație și s-a desprins din nou la cinci goluri, 19-14 și 27-22, însă gălățenii au revenit spectaculos, apropiindu-se la un singur gol. Tot oaspeții au fost mai lucizi pe final și s-au impus cu 32-29.
După trei etape, Steaua și CSM București ocupă primele două locuri, cu 9 puncte, iar pe următoarele se află Dinamo și HC Adrian Petrea, fiecare cu câte 7 puncte.
În etapa viitoare, 6 septembrie, de la ora 18, reșițenii vor întâlni pe teren propriu pe CSM Călărași, echipă antrenată de Aihan Omer.