Menu

Articol

Hoţie... pe la spate! Cum sunt furaţi gimnaştii de la Reşiţa!

Unul dintre gimnaştii de perspectivă ai Reşiţei, Fabian Panacea, în vârstă de 13 ani, a fost transferat de la Clubul Sportiv Şcolar (CSS) Reşiţa, fără acordul Consiliului de Administraţie al clubului, însă cu acordul conducerii CSS, în perioada în care antrenorul gimnastului, Robert Bălan, era în concediu.

„Sunt şocat! Nu îmi vine să cred că s-a putut întâmpla aşa ceva! Când am venit din concediu, Fabian Panacea era transferat. Fără să mă întrebe nimeni. Acum trei ani mi-a mai fost luat un gimnast de viitor, Răzvan Marc. Noi muncim, investim patru-cinci ani şi ne iau sportivii gata formaţi. Practic, echipa de performanţă mi-a fost desfiinţată, iar conducerea clubului şi-a dat acceptul! Din grupa de performanţă, patru fac echipa, iar din patru, doi mi-au fost luaţi!”, a spus antrenorul Robert Bălan, astăzi, într-o conferinţă de presă.

Sportivilor (părinţilor), li se vând iluzii!

Ce s-a întâmplat, de fapt. În timp ce antrenorul de gimnastică, Robert Bălan era în concediu, clubul de gimnastică de la Bistriţa a discutat cu părinţii sportivului de la Reşiţa, i-a promis acestuia masă, cazare şi promovarea la lotul naţional de juniori. Părinţii au fost încântaţi de ofertă şi au cerut transferul băiatului la Bistriţa. Robert Bălan spune că practica este neloială şi, în fapt, sportivilor li se vând iluzii. Sau, mai degrabă părinţilor acestor copii. Pentru că, dacă sunt talentaţi, ei pot ajunge la lotul naţional şi de la Reşiţa. În ultimii ani au şi ajuns sportivi, cum spune Robert Bălan, „pe traseul normal”, de la CSS Reşiţa, la lotul de juniori, respectiv de la CSM Reşiţa, la lotul de seniori. Însă clubul din Bistriţa a început o vânătoare de sportivi talentaţi şi, după ce aceştia sunt formaţi, „îi fură”, fie pe bază legală, fie ocolind legea. Pe bază legală sportivii pot fi transferaţi, conform regulamentului Federaţiei Române de Gimnastică, dacă familia sportivului se mută în altă localitate. Deci, dacă familia lui Fabian Panacea s-ar fi mutat la Bistriţa, ar fi fost conform regulamentului. Dar, aici, nu a fost cazul, ci au „negociat” direct cu un antrenor de la CSS Reşiţa, cu Ioan Balint, care a fost de acord, fără să obţină niciun avantaj pentru clubul din Reşiţa. Şi directorul CSS Reşiţa a fost de acord.

„Munca noastră se duce pe apa sâmbetei!”

Din ce motive şi-au dat acordul directorul şi celălalt antrenor, Robert Bălan nu îşi poate explica.

„Din punctul meu de vedere, dacă nu ne opunem acestor practici, ţinând cont că se fac foarte mari investiţii într-un copil: cantonamente, echipamente, pregătire, cel puţin, patru-cinci ani, regulamentul nu permite transferul decât cu acordul scris al Clubului Sportiv Şcolar. Deci, sportivul nu poate pleca oricând, pentru că atunci, orice părinte se supără pe mine, că nu-i place cum sunt îmbrăcat, îşi ia copilul şi pleacă. Avem un regulament pe care trebuie să-l respectăm! Pentru că altfel ceea ce se întâmplă este total împotriva performanţei. Oricând munca ta se duce pe apa sâmbetei şi nu ştiu cine este dispus să lucreze în zadar. Să te trezeşti că sportivii tăi sunt la televizor, dar, reprezintă alte cluburi!”, a mai spus Robert Bălan.

Robert Bălan spune că, este trist şi dezamăgit că s-a întâmplat aşa ceva, mai ales că, în acest caz, nu se mai poate face nimic! Gimnastul reşiţean este deja legitimat la Bistriţa. A semnalat situaţia doar în speranţa ca să se pună stavilă acestor practici neloiale, care dăunează sportului şi performanţei.

Directorul CSS Reşiţa, Marius Creţeanu, nu a putut fi contactat astăzi, pentru a-şi exprima punctul de vedere, fiind plecat din ţară.

Powered by Jasper Roberts - Blog