Articol

Întodeauna am avut o admiraţie faţă de arta şi cultura rusă. Această admiraţie s-a născut, în primul rând, din literatura rusă (Tolstoi, Dostoievski, Cehov, Şolohov, Bulgakov, Ahmatova etc.), apoi, din pictura rusă, nu-i mai amintesc pe toţi, că lista ar fi prea lungă, din teatru, cinematografie, muzică, dans, balet etc. Din literatura rusă am simţit, pe lângă uriaşul talent al marilor scriitori, şi spiritul rusesc, care, evident, are ceva specific, însă, este profund european. Mai mult, parcă am simţit o confruntare între ceea ce ar fi semeţia sufletului rus şi tristeţea că sufletul rusului nu este primit în sufletul european, reprezentat, în primul rând de Franţa şi Germania.  Adică, dincolo de diferenţe, rusul a tânjit spre sufletul european, chiar a şi încercat să-l imite (nobilii şi burghezii ruşi, vezi bine, îşi luau bone franţuzoaice sau nemţoaice), nereuşind întru totul, ceea ce e, până la urmă, de laudă. Desigur, aspiraţia aceasta spre Europa s-a făcut, din nefericire, şi cu armele, ruşii având o lungă istorie imperială, iar imperiile au tendinţa „naturală” de a creşte şi a „face bine” cu forţa.

Chiar şi astăzi, ruşii, dincolo de exerciţiile de forţă, reprezentate şi exprimate de „Ţarul Putin”, suferă de un complex european. Suferă din cauză că nu sunt primiţi „în familia bună” a Europei şi sunt priviţi ca o rudă necioplită, mai din topor, care nu poate fi invitată la un dineu fiindcă ar sparge vesela şi paharele şi ar murdări faţa de masă. Aceasta vine şi din suspiciunea europenilor, care s-au ars de nenumărate ori, când, după înţelegeri ferme cu ruşii, au ajuns să se ciocnească de cavaleria sau tancurile ruseşti, de loc prietenoase. Dar, las', că nici Europa n-a fost vreo sfântă virgină!

În ciuda acestor istorii, eu am un vis. I have a dream! У меня есть мечта! Am visul să văd Rusia europeană! Adică, să ajungem la acele zile în care şi noi, europenii, şi ruşii, să înţelegem că, de fapt, ruşii sunt europeni şi este în interesul nostru şi al lor să fie aşa. Culmea este că, astăzi în Europa, parcă, numai Germania înţelege acest lucru. Îl înţelege şi îl promovează discret, lăsând această portiţă deschisă. Sigur, din interese economice. Dar, cum spuneam, ele vin şi dintr-o cultură comună. Iar interesele economice nu sunt de neglijat, dimpotrivă! Şi America înţelege acest lucru! Şi, pentru aceasta se străduieşte din răsputeri (tot ca putere imperială, chiar mondială), să pună o barieră, atât militară, cât şi economică, între Europa şi Rusia. Dacă Europa şi Rusia ar înţelege că interesul lor este să colaboreze, atunci „Eurusia” ar deveni, cea mai mare putere economică (şi culturală) a lumii. Să nu mai vorbim de puterea militară. Ceea ce mă îngrijorează, oarecum. Sigur, nu atât de mult, cât s-ar îngrijora cei din afara acestui spaţiu. Dar, speranţa mea este ca spiritul european, pacifist în ultima jumătate de secol, să aibă câştig de cauză în noul pol de influenţă mondială.