Menu

Articol

„În Piaţa Gugulanilor găseşti mese numai dacă moare cineva”

Autor: 

Piaţa din Caransebeş e cunoscută în tot judeţul, şi nu numai, atât pentru preţurile mici, cât şi pentru calitatea mărfii desfăcute de producătorii agricoli care vând aici. Conform declaraţiilor şefei Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, Luminiţa Verdeş, unul dintre factorii cei mai importanţi pentru care piaţa e atât de cunoscută este acela că sunt încurajaţi în primul rând producătorii.

„Le place şi cum sunt primiţi, le plac şi condiţiile, şi cum sunt respectaţi ca oameni, chiar şi faptul că la noi nu se fură, iar toate acestea se reflectă şi în preţurile practicate. În fiecare joi, noi comunicăm preţurile la Direcţia Judeţeană de Statistică din Caraş-Severin, şi de multe ori reprezentanţii instituţiei s-au mirat de ele, fiindcă sunt mult mai mici în comparaţie cu alte pieţe din judeţ. E simplu, pentru că aici, la Caransebeş, vând direct producătorii, la prima mână, cum se spune, nu la a doua sau la a treia, iar preţurile şi le fac ei. Ei ştiu cât au lucrat, îşi evaluează munca, iar când sunt mulţi producători în piaţă, fiind foarte multă marfă, preţurile sunt mai mici în comparaţie cu alte pieţe”, a declarat Luminiţa Verdeş.

Şefa Serviciului a mai spus că Piaţa Gugulanilor e pur şi simplu inundată de producători, care, vânzând marfă perisabilă, sunt interesaţi s-o dea cât mai repede, de aceea preţurile lor sunt mult mai mici decât ale samsarilor de piaţă. A mai adăugat că ţine foarte mult la cei pe care îi numeşte utilizatori permanenţi. „Aici sunt două categorii de producători. Sunt cei permanenţi, care în fiecare an, din ianuarie până în decembrie, îşi plătesc taxa de rezervare, aceştia fiind producătorii serioşi, care, când îşi pun seminţele în pământ, ştiu clar ce vor face cu marfa şi îşi fac o rezervare de masă în piaţă. Serviciul Public «Piaţa Gugulanilor» a alocat 280 de mese producătorilor de legume şi fructe, utilizatori permanenţi ai pieţei, 30 de mese fiind alocate comercianţilor cu acelaşi obiect de activitate, de unde reiese că piaţa este ocupată în proporţie de 90 la sută de producători. Ei beneficiază şi de o serie de facilităţi, cum ar fi 5 lei taxa zilnică, nu ca aceia care vin ocazional, doar când ies pe rod şi sunt în trecere prin Caransebeş, ei fiind cea de a doua categorie şi plătind 15 lei. În Piaţa Gugulanilor găseşti mese numai dacă moare cineva. În plus, la noi nu există licitaţie pentru mese, fiindcă nu vrem să bulversăm producătorii permanenţi. Dacă facem licitaţie, e clar, piaţa noastră câştigă, dar nu există respect pentru producători, fiindcă ajung să se lupte întrei ei, să se certe, şi atmosfera nu este una de linişte”, a adăugat Luminiţa Verdeş.

Petrişor şi Silvia Stalea sunt din Poiana Mare, judeţul Dolj, şi vin la Piaţa Gugulanilor de şapte ani, cu roşii, ardei, ceapă, vinete şi castraveţi. Cei doi au 3.200 mp de solarii, de pe care recoltează anual aproximativ 30 de tone de roşii, pe care le vând la Caransebeş, unde stau nouă luni pe an. „Asta este casa noastră, Piaţa Gugulanilor. E linişte, ne plac oamenii de aici. Înainte de asta am vândut la Timişoara, nu ne-a plăcut acolo, am fost trataţi fără pic de respect. În drum spre casă, ne-am oprit aici o dată, am văzut atmosfera, condiţiile, noaptea de exemplu e linişte, nu sunt vagabonzi, marfa se lasă la mese, nu trebuie dusă seara la maşină... De atunci, tot aici venim. Banii pe care îi câştigăm acum ne ajung peste iarnă, investim în seminţe, în folii, în tratamente pentru roşii, nu putem spune că trăim foarte bine, dar bine, da, trăim. Concediu avem două zile pe an, de Revelion, pe care l-am petrecut la Poiana Braşov. În rest, muncă...”, a spus Petrişor Stalea.

Luminiţa Verdeş

Powered by Jasper Roberts - Blog