Dragoş Enache, unul dintre cei mai vechi politicieni din administraţia judeţului Caraş-Severin, în calitate de fost deputat şi viceprimar, a pierdut recursul cu Agenţia Naţională de Integritate judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Din acest motiv, Dragoş Enache îşi pierde şi postul de viceprimar.
În fapt, instanţa ÎCCJ nu a făcut altceva decât să menţină sentinţa din martie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, care la rândul ei îi respinsese acţiunea de anulare a raportului de evaluare încheiat de inspectorii de integritate, în care se constata starea de incompatibilitate în care s-a aflat.
Lui Dragoş Enache totul i se trage de la un apartament ANL în posesia căruia a intrat în 2010, pe când ocupa funcţia de viceprimar în mandatul lui Iancu Simion-Simi. Deşi acesta susţine că nu a locuit niciodată în apartamentul respectiv, recunoaşte că i-a fost repartizat prin hotărâre de Consiliu Local, iar după un an, în momentul în care şi-ar fi dat seama că nu avea dreptul la o astfel de locuinţă, a renunţat la el.