Menu

Articol

Incendiu devastator la Marga. Pagube de peste 360.000 de lei

În după-amiaza zilei de vineri, un puternic incendiu a izbucnit într-o gospodărie din comuna Marga. A ars peste 400 de metri pătrați de acoperiș, iar pagubele sunt estimate la mai bine de 360.000 de euro. Primii care au intervenit pentru stingerea sa au fost pompierii voluntari din Oțelu Roșu, după care au sosit și pompierii militari de la detașamentul din Caransebeș.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Caraș-Severin, Elena Tarla, focul s-a manifestat la acoperiș și s-a propagat rapid. Este posibil ca acest lucru să se datoreze unui coș pentru fum deteriorat, în condițiile în care locuința era încălzită cu ajutorul unei centrale termice pe lemne.

La un moment dat, s-a prăbușit și plafonul, iar din locuință nu au rămas decât pereții.

Din fericire, nu au existat victime, însă pagubele sunt importante.

Powered by Jasper Roberts - Blog