Menu

Articol

Îndemnul lui Marcel Vela: „Vă rog să votaţi suplimentarea sumelor...” nu a fost ascultat de parlamentarii PSD

Marcel Vela

Senatorul PNL de Caraş-Severin, Marcel Vela, s-a numărat printre parlamentarii Opoziţiei care au venit cu amendamente la Legea Bugetului. Amendamentul lui Marcel Vela se referea la un proiect de reabilitare şi modernizare a Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş. De la tribuna Parlamentului, senatorul liberal a făcut un apel la colegii săi, în special la cei de la PSD, să voteze amendamentul care, în opinia sa, ar mai fi avut nevoie de puţine voturi pentru ca să fi fost aprobat. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa.

Adresându-se parlamentarilor prezenţi în sală,, Marcel Vela a spus: „Doresc să fac o propunere care nu ţine cont de politică. M-aş fi aşteptat ca acest amendament să-l susţină chiar PSD din Caraş-Severin, deoarece managerul spitalului municipal din Caransebeş este un lider local al PSD, iar preşedintele PSD Caraş-Severin este din Caransebeş. Am vorbit cu colegii de la USR, care mi-au promis că îl vor vota, cu cei de la ALDE, care m-au asigurat la fel, parlamentarii PMP vor vota şi ei. Mai am nevoie de 7 voturi de la PSD”.

În susţinerea amendamentului său, senatorul PNL a vorbit despre faptul că actualul judeţ este constituit din fuziunea altor două judeţe, Caraş şi Severin şi că Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş deserveşte jumătate din populaţia actualului judeţ. Sunt 15.000 de pacienţi care apelează anual la serviciile acestei unităţi spitaliceşti şi nu există soluţie financiară pentru reabilitarea ei decât prin ceea ce Vela numea „ajutorul parlamentarilor”. În opinia sa: „Într-un astfel de amendament nu se vorbeşte nici despre autostrăzi, şi nici de salarizare. Este vorba de oameni, de viaţa lor, de cei 15.000 de pacienţi care ajung la acest spital şi pe care, să ştiţi că nimeni nu-i întreabă de carnetul de partid, de simpatia faţă de un partid sau altul ori de doctrină. Toţi suntem oameni, toţi avem dureri, toţi suferim”.

Îndemnul lui Marcel Vela: „Vă rog să votaţi suplimentarea sumelor...” nu a avut efectul aşteptat. Cele şapte voturi din partea PSD nu au venit şi, cu 90 de voturi pentru, 105 împotrivă şi nicio abţinere, amendamentul a fost respins.

Powered by Jasper Roberts - Blog