Articol

Fără îndoială, prezenţa lui Sorin Frunzăverde la şedinţa festivă dedicată împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, precum şi discursul său la festivitate, au fost aşteptate cu cel mai mare interes. Aceasta pentru că, indiferent dacă acest lucru convine sau nu convine cuiva, Sorin Frunzăverde a fost o personalitate politică puternică în Caraş-Severin. A fost şi la nivel naţional, însă, nu ştiu de ce, chiar când era pe val, vocea sa la Bucrueşti s-a diminuat considerabil. Poate şi pentru faptul că la Bucureşti, atunci când se petreceau evenimente politice sau administrative fierbinţi, Frunzăverde nu dădea declaraţii spectaculoase. Era mai degrabă cuminte în exprimare, ceea ce, evident, nu convenea şi nu convine televiziunilor de ştiri, presei în general. Aşa că nu a prea beneficiat de „faimă televizată”.

Consiliul Judeţean a împlinit 25 de ani şi, chiar dacă între timp s-au adunat şase preşedinţi, numărându-l şi pe actualul, pe Silviu Hurduzeu, cel puţin până în anul 2015, judeţul a stat sub semnul lui Frunzăverde. Indiferent dacă unii l-au admirat, alţii l-au urât, unii l-au servit cu plăcere, alţii de frică. Aşa că nu e de mirare că la momentul dedicat discursurilor preşedinţilor, lui Frunzăverde i-a revenit onoarea să încheie seria cuvântărilor, adică să pună cireaşa pe tort. Şi, tot aşa ca şi până acum, Frunzăverde nu a fost prea spectaculos în exprimare, ci, după cum însuşi s-a caracterizat, a venit cu „explicaţii şi nuanţări tehniciste”. Chiar dacă Gheorghe Pavel Bălan, Ilie Mustăcilă şi Romeo Dumitrescu au fost spumoşi, vehemenţi sau amuzanţi în exprimare, totuşi, şi discursul relativ sec al lui Frunzăverde spune ceva şi dincolo de cuvinte.

Un lucru perfect adevărat şi notabil, spus de Frunzăverde, este acela că istoria administrativă modernă a judeţului, dar în aceeaşi măsură a României, începe de la înfiinţarea consiliilor judeţene. Până atunci, toţi şefii, preşedinţi, prefecţi, primari, au fost numiţi. Mă rog, în unele cazuri au fost simulate şi alegeri în care era împins în faţă un singur candidat. Primele consilii judeţene, înfiinţate în 1992, au fost alese de consilierii locali ai oraşelor şi comunelor. Apoi, au fost alegeri prin votul cetăţenilor, iar, până anul trecut, preşedinţii de consilii judeţene au fost aleşi uninominal. Aici, Frunzăverde a punctat: „Ierarhiile de partid de la Bucureşti nu au fost dispuse să suporte personalităţi care, după Preşedintele României, să fie beneficiarele unui vot colectiv atât de important cum au fost preşedinţii aleşi prin vot direct în judeţe!”

În sfârşit, ceea ce este evident, e că Frunzăverde n-a ţinut un discurs prea războinic şi, mai ales, n-a ţinut un discurs în care să se prezinte pe sine drept o victimă. O victimă a „sistemului poliţienesc”, despre care a vorbit cu perseverenţă când era preşedinte. Însă un „amănunt” rostit de Frunzăverde la începutul discursului său ar putea să constituie un element care să ne facă să credem că nu se consideră ieşit din joc. Sau, mai degrabă, că se gândeşte să revină în joc. Aşadar, Sorin Frunzăverde a precizat că trebuie spuse nişte lucruri, că ele nu trebuie trecute cu vederea, „poate şi pentru faptul că, în ultima perioadă, am considerat că anumite lucruri trebuie lăsate aşa cum curgeau de la sine”. Ideea ar fi că, dacă până acum a lăsat lucrurile „aşa cum curgeau de la sine”, e posibil ca de acum înainte să intervină. Cu păreri? Cu fapte? Cu implicare? Tot ce se poate. E adevărat, Sorin Frunzăverde nu a făcut mari dezvăluiri. Doar a scos în evidenţă anumite performanţe ale Consiliului Judeţean Caraş-Severin, fără să le treacă strict în contul său, lăsând doar să se înţeleagă că fondurile europene atrase şi proiectele realizate sub conducerea sa sunt, totuşi, remarcabile.

Un alt element interesant de remarcat este că Sorin Frunzăverde şi ceilalţi foşti preşedinţi nu au participat la dineul oferit de Consiliul Judeţean şi Silviu Hurduzeu, după întâlnirea oficială. Conform unor informaţii (neoficiale), s-au adunat la o masă prietenească în jurul lui Frunzăverde, în alt loc din Reşiţa. Ceea ce înseamnă că Frunzăverde, cel puţin în mod ocult, mai influenţează politica locală şi judeţeană, având legături solide cu „foştiii”, dar şi cu actualii politicieni activi, cu care discută problemele arzătoare ale momentului.