Menu

Articol

Ion Tabugan este convins că PMP va fi partidul viitorului

Ion Tabugan și Aurel Marinescu

Astăzi a fost rândul PMP să depună dosarele cu listele candidaților pentru alegerile parlamentare. Punctual și riguros, în același timp, staff-ul condus de Ion Tabugan s-a dovedit punctual la întâlnirea cu membrii comisiei electorale. Jovial, deputatul de Caraș-Severin și-a exprimat convingerea că formațiunea condusă de Traian Băsescu va obține un rezultat bun la alegerile din luna decembrie, pornind de la experiența din vară, de la alegerile locale, dar și de la dorința candidaților de a arăta de ce sunt în stare.

„Lângă mine sunt tineri, dar și mai în vârstă. Eu candidez pe locul unu la Camera Deputaților, iar pe locul unu la Senat, domnul vicepreședinte al partidului, domnul Aurel Marinescu. Am urmărit să îmbinăm elanul tineresc cu înțelepciunea celor mai în vârstă care au trecut prin viață. PMP este un partid tânăr și vrem să fie partidul viitorului și va fi partidul viitorului. Cu certitudine vom intra în Parlamentul României, sondajele ne dau cu peste 9% la nivel de țară! Vom intra în Parlament și sperăm să facem lucruri bune, cu experiența pe care am acumulat-o. Așa cum v-am spus, partidul este unul relativ tânăr, bine închegat, chiar și la nivelul județului și vom spera ca, mai departe, prin reprezentanții noștri în administrațiile locale, de la consilieri locali până la vicepreședinte de Consiliu Județean, să facem ceva. Dorim cu tot dinadinsul să facem ceva bun pentru cărășenii noștri”.

Powered by Jasper Roberts - Blog