Menu

Articol

Jandarmeria, la ceas aniversar!

Ziua de 3 aprilie 1850 reprezintă o dată memorabilă în istoria modernă a României, un reper care şi-a câştigat un binemeritat loc în conştiinţa publică. Este ziua când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a înfiinţat Jandarmeria Română, prin Ofis domnesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Această lege a dat Jandarmeriei statut juridic, legitimând-o în faţa celorlalte arme şi a naţiunii române.

Jandarmeria Română a fost înfiinţată din nevoia asigurării libertăţilor cetăţeneşti şi a ordinii de drept în stat, izvorâtă din spiritul european al vremii.

În această dimineaţă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a organizat manifestări dedicate împlinirii a 166 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Acestea au debutat cu ceremonialul militar și religios și la el a participat, în calitate de invitat, subprefectul judeţului Caraş-Severin, Sebastian Ionuţ Purec, alături de reprezentanţii instituţiilor publice cu care Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraş-Severin cooperează şi colaborează. Ceremonia religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi din Protopopiatul Reşiţa.

În cadrul manifestărilor, s-a dat citire mesajelor transmise cu ocazia aniversării Zilei Jandarmeriei Române.

A urmat festivitatea de înaintare în grad, înaintea expirării stagiului minim, a doi ofițeri și trei subofițeri care s-au remarcat, în mod deosebit, în activitate și în misiunile desfășurate. Jandarmii care s-au clasat pe primele locuri la competițiile sportive, organizate sub egida Cupa Jandarmeriei 2016, au fost recompensați cu diplome.

Powered by Jasper Roberts - Blog