Nu este pentru prima dată când jandarmii „ne impresionează“ cu rapoartele muncii consemnate în urma activităților de zi cu zi. Așa cum s-a întâmplat astăzi când, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, au executat o acţiune punctuală în Municipiul Reşiţa, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.
În timpul acţiunii, jandarmii cărăşeni, l-au fost identificat pe L.F., în vârstă de 38 ani, domiciliat în Reşiţa, care oferea spre vânzare ţigări de contrabandă, fiind descoperite şi ridicate în vederea confiscării 19 (nouăsprezece!) pachete de ţigări netimbrate de diferite mărci. O „captură“ de râsu-plânsu, în condițiile în care, la fiecare colț de stradă există câte un „comerciant“ gata să-ți ofere astfel de țigări.
„Deoarece nu a putut prezenta documentele care să justifice ţigările găsite asupra sa şi nici nu era autorizat să vândă ţigări, jandarmii au întocmit acestuia actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contraband», conform art.270, alin.3, din Legea nr. 86/2006.
Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, fiind predată lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, împreună cu actele procedurale întocmite, pentru continuarea verificărilor“, se arată într-un comunicat al IJJ Caraș-Severin.
Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin vor continua acţiunile specifice pentru combaterea activităţilor ilicite cu produse de contrabandă şi în perioada următoare.