Articol

Şi uite-aşa, mai făcurăm o călătorie în jurul Soarelui, pe spinarea mamei Terra, mamă serioasă, consecventă, care-şi vede treaba ei, îşi respectă obligaţiile, fără să ţină cont de nebuniile copiilor, adică de inconsecvenţele, prostiile şi ciudăţeniile noastre. Am făcut şi lucruri bune, nu-i vorbă, dar, privind globul pământesc mai de la distanţă, cu telescoapele de pe sateliţi ori cu ochii minţii, toate sunt praf de stele.

Mai sunt câteva ore (plus o secundă) şi învârteala noastră în jurul Soarelui e completă. N-avem niciun merit în asta, dar, oameni suntem şi, conform firii noastre omeneşti, simţim nevoia să ne dăm importanţă, să ne arogăm merite, să atragem atenţia. Momentan, cred că aceasta este cea mai grea boală a omenirii: nevoia exagerată de atenţie. Dintr-o nevoie oarecum normală, aceea de a comunica, de a intra în legătură cu lumea, de a ne cunoaşte prin ochii şi spiritul altora, nevoia de atenţie a celorlalţi faţă de persoana noastră a devenit un mod de viaţă. Şi principalul scop în viaţă. Pentru aceasta ţinem discursuri despre adevărurile noastre, mergem pe sârmă, înghiţim săbii, foc, broaşte (şi alte diferite mizerii), tragem cu puşca, vânăm animale, ne înfăşurăm dinamită pe sub vestă, omorâm oameni. Ne poziţionăm în tabere diferite, în tabăra celor buni, desigur, şi ne căutăm duşmani. Pentru că atenţia cea mai vie se obţine pe două căi, prin admiraţie şi ură. 

Sfârşitul călătoriei cu numărul 2016 în jurul Soarelui, pe mine m-a prins în altă ţară, pe o insulă, adică, în Marea Britanie. În aceste zile am ţinut legătura cu România prin intermediul mass-mediei online şi al feisbucului. Ca anul acesta, nu am mai văzut atâta nevoie de admiraţie şi ură, de când există feisbucul!

Vreau atenţie, vreau atenţie! Deşi, după părerea mea, cel mai important lucru pentru un om este să observe lumea şi să încerce să o înţeleagă. Aşa cred, conform cugetării că mai important este să iubeşti, abia pe locul al doilea este să fii iubit.

La mulţi ani, cu sănătate şi iubire! Şi cu ceva atenţie!