Articol

Astăzi, ştiinţa cititului mediatic este la fel de importantă precum gramatica sau o limbă străină. Pentru că, fake-news-ul pătrunde în viaţa noastră, de timpuriu. Fie că sînt informaţii agresoare, mincinoase, propagandistice, manipulatorii sau, pur şi simplu, bezmetice, ştirile false sînt tot atît de reale, fac parte atît de mult din viaţa noastră şi o transformă, încît educaţia tinerei generaţii merită „o partiţie” specială!

Cetăţeanului român şi european, totodată, cel tînăr şi foarte tînăr, în general, îi lipsesc cultura de securitate, o cultură a riscului şi o cultură media! În universul cotidian, această dimensiune particulară a consumului de media ne preocupă mai puţin. De multe ori, luăm de-a gata ceea ce ni se oferă. Ce poate fi atît de complicat în a privi la televizor sau a citi ziarul? Nu de puţine ori auzim zicîndu-se, „aşa trebuie făcut că am văzut eu pe net”! Nimic mai fals, nimic mai riscant! De cîte ori ne gîndim la circumstanţele care au determinat publicarea unei informaţii? Televiziuni de ştiri serioase angrenate în afaceri cu energie electrică sau gaze? De ce nu?

Participarea publică activă a cetăţeanului este o condiţie pentru o societate democratică. Nu doar din patru în patru ani şi nu doar „ascultînd în găleata cu zahăr şi ulei”! Din această perspectivă, o poziţionare critică faţă de mesajele cu care venim în contact, via mass-media, ne responsabilizează, ne ajută să luăm decizii în cunoştinţă de cauză, ne face mai puţin vulnerabili în faţa celor care deţin controlul informaţional.

În urmă cu ceva vreme, s-a întîmplat să nimeresc, într-o bibliotecă germană, peste diverse ghiduri şi studii ce descriau mecanisme de receptare a mesajelor media şi metode de identificare a manipulării prin presă. Erau materiale cu scop didactic care învaţă copiii, de la cele mai mici clase, pînă la liceu cum să îşi dezvolte capacitatea de analiză critică faţă de mesajele pe care le întîlnesc prin mass-media. După experienţa Goebbels, competenţa în mass-media („Medien Competenz”) a devenit o componentă solidă în sistemul educaţional german, îmi spune nepotul meu, Patrick, care a înţeles foarte bine acest lucru şi care mă luminează că această practică datează de mai bine de 20 de ani! Şi În Franţa instituţii specializate, subordonate Ministerului Educaţiei, sînt dedicate promovării educaţiei media în şcoli. Evident, în Marea Britanie, de prin anii 80, dacă nu mă înşel, Canada etc.

În România, de cîţiva ani, se derulează în şcoli cursul opţional de „competenţă în mass-media”. Foarte puţine şcoli şi foarte puţini profesori ş-il asumă în Caraş-Severin: prof. Sorin Oţelaru, la Liceul “Mircea Eliade”, prof. Cristina Ardelean, la Gen. 7, sau Palatul Copiilor şi Elevilor din Reşiţa şi Prof. Univ. Dr. Ileana Rotaru, în mediul academic şi non-guvernamental.

Cursurile de Jurnalism şi Comunicare Mediatică, ale palatului Copiilor şi Elevilor îi ajută pe copii să discearnă între jurnalism şi manipulare în media, indiferent de natura ei! Alături de familie, școală, biserică, instituții culturale, mass-media reprezintă unul din cei mai importanți factori ai educației. Evoluţia nu înseamnă neapărat şi salubrizare. Ne aflăm, deja, într-un regres al aşteptărilor, al proiecţiilor imaginare,iar în acest spaţiu “fermentează” deja viitorul. Scopul acestor cursuri este acela de a spori capacitatea tinerei generaţii de a citi şi înţelege un text, nu de a le substitui această capacitate.

Personal consider că școala își va putea corela răspunsul la cerințele societății contemporane, şi dacă pune mai mult accent pe alfabetizarea mediatică în educaţia elevului, ca utilizator fidel și neinstruit al spațiului mediatic.