Menu

Articol

Kovesi rămâne şefă la DNA. Preşedintele Iohannis n-a fost de acord cu revocarea sa din funcţie

În după-amiaza zilei de luni, 16 aprilie, preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat că nu o va revoca pe Codruţa Kovesi de la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aşa cum ceruse ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pe 22 februarie.

„Ministrul Justiției mi-a trimis o propunere, propunerea de revocare a procurorului șef al DNA. Această propunere e doar un prim pas dintr-o procedură în care, ultimul cuvânt, îl are, conform legii, președintele. La mijlocul lunii martie mi-a fost înaintat și avizul CSM, care a ajuns la cu totul altă concluzie decât așa-zisul raport al ministrului. Acest aviz nu poate fi tratat ca simplu element facultativ, chiar dacă el nu obligă, el nu poate fi ignorat. Constat că în analiza acelorași acțiuni sau inacțiuni și în aplicarea acelorași texte legale, două autorități ale statului ajung la concluzii diametral opuse.

Am solicitat departamentelor din Administrația Prezidențială o analiză și câteva propuneri. Am constatat că ministrul Justiției consideră că raportul este «o luare de poziție», față de dezbaterile publice din ultimul an, ceea ce induce percepția că poate fi subiectivă această percepție. Unele dintre motivele care fundamentează propunerea de revocare utilizează date și informații care fie nu sunt pertinente, fie exced perioada care e luată în calcul. Acestea au fost interpretate și valorificate într-un sens diferit de conținutul lor.

Motivele de revocare prezentate de ministerul Justiției nu au fost de natură să mă convingă, ele nu corespund prevederilor legale aplicabile. Nu voi da curs propunerii ministrului de revocare a doamnei Kovesi.”, a concluzionat Klaus Iohannis. (Foto: Evz)

Powered by Jasper Roberts - Blog