Articol

Kurdistanul este o regiune bogată şi relativ liniştită. Totuşi, nu trebuie uitat că 30 de milioane de oameni, din acea zonă, nu au Ţară, iar regiunea nu este scutită de frămîntări. În acest context trebuie citită informația potrivit căreia peste 90 la sută dintre participanţii la controversatul referendum organizat recent în Kurdistanul iraqian au votat pentru independenţa regiunii din nordul Iraqului.

Rezultatul proindependenţă nu conduce în mod automat la obţinerea suveranităţii întrucît referendumul nu are un caracter obligatoriu pentru autorităţile de la Baghdad, iar statele vecine, în special Turcia, şi-au semnalat intenţia de a interveni pentru a opri declararea independenţei regiunii. Doar Israelul a salutat rezultatul referendumului și s-a arătat dispus să coopereze și pe viitor cu un Kurdistan independent. De altfel, proiectul din 2004 de redeschidere a conductei Moșul-Haiffa nu a fost abandonat niciodată!

Minoritatea kurdă din Iraq controlează trei provincii iraqiene care se bucură de un grad ridicat de autonomie, avînd un guvern regional şi propriile servicii de securitate.

Prin 2004, dacă mai ţin eu bine minte, între Crăciun şi Revelion, cînd toată lumea era ocupată cu Santa Claus, kurzii din Iraq au depus la ONU documentele necesare recunoaşterii ca stat! Un deziderat mai vechi al acestui popor! Kurzii numără circa 30 de milioane de cetăţeni împărţiţi ca "minoritari" între patru ţări: Turcia, Iran, Iraq şi Siria. "Tratatul de la Sevres", din 1920, la articolul 63 - anulat însă - făcea referire la o "autoguvernare locală", în teritoriile "în care kurzii formau majoritatea". O hartă a Kurdistanului, prezentată la Sevres de delegaţia kurdă, extindea această zonă de "autoguvernare" de la Mediterana pînă în Golf! Ceea ce era absolut inacceptabil nu numai pentru marile puteri ale acelui moment - Franţa şi Marea Britanie -, dar şi pentru alte ţări din zonă, aşa cum erau Turcia sau Siria. Trei ani mai tîrziu, marile puteri au renunţat la "autoguvernarea" kurdă!

Kurdistanul a mai avut “antecedente” de independenţă, în istorie. În mai 1919, Şeicul Mahmud Barzanji a cucerit oraşul Sulimania şi regiunea adiacentă, autoproclamîndu-se "humkudar" (rege) al "Kurdistanului". Regatul său a supravieţuit numai două luni, fiind rapid desfiinţat de intervenţia trupelor britanice. La 14 septembrie 1922, însă, Marea Britanie l-a recunoscut drept primul rege al Kurdistanului, sub mandat britanic. Apoi, în 1923, guvernul de la Londra le-a acordat kurzilor autonomia. Din 1921, Iraqul devenise o monarhie, sub conducerea Regelui Faisal I (fostul camarad de arme al legendarului Lawrence al Arabiei). Revoltele kurde nu au încetat însă. Cel de-al doilea război mondial modifică din nou echilibrul geo-strategic. În nord-vest apare - sub tutelă şi cu asistenţă sovietică - "Republica Mahabad", la 22 ianuarie 1946. Abandonat de sovietici, însă, Mahabadul s-a dizolvat un an mai tîrziu (1947). După ani de lupte sîngeroase fratricide, între cei doi lideri importanţi, Barzani şi Talabani, în martie 1970, este semnat un acord istoric, pe patru ani, prin care Bagdadul acordă autonomie kurzilor, precum şi dreptul de a-şi alege dintre ei guvernatorul. În zona autonomă kurdă, limba kurzilor devenea limba oficială, alături de arabă. Vicepreşedinte al Iraqului urma să fie numit un kurd, iar unităţile de mercenari ale lui Talabani urmau să fie desfiinţate. S-a decis crearea a trei "guvernorate" - Dohuk, Erbil şi Sulimania - care urmau să se bucure de autonomie lărgită. Zonei Kirkuk, foarte bogată în petrol, nu i se acordă autonomia, dat fiind existenţa a numeroase "sectoare etnice" - printre care foarte mulţi "non-kurzi", aşa cum era populaţia turkmenă, dar primeşte “statut special”. În iulie 2005, Mullah Bakhtiyar - membru al Uniunii Patriotice din Kurdistan - a prezentat o hartă a "Marelui Kurdistan". Harta din 2005 include: Mossul, Tall Afar (care cuprinde doar 5% kurzi şi 75% turkmeni), Sindjar, cea mai mare parte a platoului Djezire, Kirkuk, Tyz Kurmatu (populat de turkmeni), trece peste Baqubah, la 15 km de Bagdad şi coboară la sud-est de Jassan şi Basra, pînă la graniţa cu Iranul. Înălţimile muntelui Hamrin formează graniţa de nord dintre kurzi şi arabi. Unii kurzi "fundamentalişti" afirmă că Saladin (Salah Eddine) - născut la Tikrit (la sud de Muntele Hamrin) - constituie "dovada" că şi oraşul natal al lui Saddam, considerat fieful sunniţilor, ar fi tot "kurd"! Ceea ce, trebuie să recunosc, se cheamă TUPEU MAXIM!

Astăzi, în contextul «valului de democraţie» ce se abate peste regiune, Iranul şi Turcia sînt ingrijorate că se va folosi pretextul "independenţei kurzilor" (care constituie o minoritate etnica în ambele ţări) pentru a le putea dezmembra. Să nu uităm că diversiunea etnică a fost o caracteristică a revoltelor şi în Bahrein, dar și în Syria! De 24 de ore, în Kurdistanul independent e război!