Menu

Articol

La Caransebeş s-a jucat fotbal în familie

Viitorul Caransebeş – CSŞ Caransebeş 9-1 (2-1)

Autor: 

Viitorul Caransebeş a disputat vineri, 9 februarie, pe stadionul din Balta Sărată, cel de al doilea meci din actualul sezon de pregătire, în compania celor de la Clubul Sportiv Şcolar din municipiu. Scorul a fost deschis de juniorii de la CSŞ, în minutul 5, când Furdi (cele două echipe au făcut schimb de portari) nu a reuşit să intervină la o minge în propriul careu, iar Derbac a profitat şi a trimis mingea în plasă.

În minutul 10, Viitorul putea să egaleze, ca urmare a unui penalty dictat în urma henţului comis în propriul careu de Suru, însă lovitura de pedeapsă executată de Şandru s-a dus peste poarta adversă.

Egalarea a venit totuşi în minutul 14, atunci când Şandru, aflat pe aripa dreaptă, a centrat perfect, iar Nicoară, de la 6 metri, a trimis cu capul,în plasa porţii celor de la CSŞ.

Două minute mai târziu, acelaşi Şandru a centrat, şi tot de pe dreapta, de această dată cel care a înscris cu capul fiind Covăsală.

„Gazdele” şi-au mărit avantajul în minutul 48, când Imbre a intrat pe dreapta în careu, şutul său fiind respins de nou-intratul Socaci, iar Avramovici a reluat, de la 8 metri, în poarta goală.

Avramovici a mai înscris o dată în minutul 57, în urma centrării venite de pe stânga, de la O. Bălan, lovitura sa de cap, de la 8 metri, nedându-i nicio şansă lui Socaci să intervină.

După doar două minute, a fost rândul lui Ciucur să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, acesta beneficiind de o angajare excelentă în careu, de unde l-a lobat Socaci.

În minutul 75, cei de la Viitorul au reuşit să înscrie din nou, prin Nicola, care, după ce a scăpat de doi adversari, a intrat în careu şi, de la 10 metri, a şutat imparabil

În minutul 77, Ciucur a pătruns pe dreapta, i-a pasat în careu lui Imbre, iar acesta l-a învins din nou pe Socaci cu un şut de la 14 metri.

Un minut mai târziu, Avramovici a centrat pe jos în careu, iar Şandru, de la 6 metri, a trimis cu latul în poartă.

Ultimul gol s-a înscris în minutul 80, când Nicoară a trimis un şut-centrare de pe partea stângă, mingea deviată de Varga păcălindu-l pe Socaci.

„A fost un meci mai mult pentru pregătirea fizică, adversarii noştri de azi, juniorii de la Clubul Sportiv Şcolar, jucând cu dăruire, pentru că vor şi ei să confirme. Îi cunosc, am remarcat câţiva jucători de la ei, nu doar la meciul de azi, pentru că pe trei dintre ei i-am folosit în partida amicală pe care Viitorul a disputat-o împotriva formaţiei din Armeniş, din urmă cu două săptămâni, şi mă refer la Megheleş, Boeriu şi Anghel. Dacă nu vom pleca în cantonament, aşa cum era prevăzut iniţial, în 12 februarie, vom continua antrenamentele pe plan local, urmând să luăm legătura cu câteva echipe din Liga a III-a, tocmai pentru a vedea la ce nivel ne situăm în momentul de faţă”, a declarat antrenorul Viitorului, Ion Bica.

Viitorul Caransebeş: Al. Furdi, N. Imbre, R. Covăsală, O. Bălan, B. Gulea, Al. Ciucur, Al. Avramovici, C. Bloju, Al. Nicola, C. Nicoară, D. Şandru; a mai intrat în teren M. Mariţescu. Antrenor, Ion Bica.

Powered by Jasper Roberts - Blog