Menu

Articol

La furat de lemne în pădure!

Duminică după-amiază, în jurul orei 17, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a fost sesizată, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că mai multe persoane sustrăgeau lemne din fondul forestier situat în apropierea cartierului Dealul Crucii, din Municipiul Reşiţa.

Grupa de intervenţie din cadrul IJJ s-a deplasat de îndată la faţa locului, unde au surprins în flagrant patru persoane, cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani, din Municipiul Reşiţa, care, cu ajutorul unui motofierăstrău, au tăiat mai mulţi arbori de pe picior.  Este vorba de aproximativ de cinci metri cubi din specia salcâm, ce urmau să fie transportați la domiciliu.

„Celor în cauză le-au fost întocmite actele de sesizare, aceştia fiind susceptibili de comiterea infracţiunilor de «Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate»“, după cum se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei semnat de purtătorul de cuvânt, plt. major Marius Săndulescu.

Actele au fost înaintate I.P.J. Caraş-Severin, pentru continuarea cercetărilor.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi predat părţii vătămate, respectiv Ocolului Silvic Reşiţa. 

Powered by Jasper Roberts - Blog