Menu

Articol

La Reşiţa, biserica din Parcul Tricolorului va fi iluminată arhitectural

Biserica „Schimbarea la Faţă” din Parcul Tricolorului va fi luminată cu reflectoare, pentru a fi pusă în valoare şi după lăsarea întunericului. Primăria Reşiţa a decis ca biserica din Parcul Tricolorului, numită de unii reşiţeni „Catefrală”, să fie luminată pentru a face clădirea remarcată, pentru a crea în parc un spaţiu vizibil şi agreabil la orele serii.

Inaugurarea iluminatului arhitectural al bisericii din Parcul Tricolorului va avea loc miercuri, 15 august, de la ora 20:45. În deschiderea evenimentului, organizatorii anunţă că publicul va avea parte de un scurt program religios-cultural. Programul artistic va fi susţinut de Grupul „Ethos" al Episcopiei Caransebeşului şi Corul „Armonia" al Bisericii „Sfântul Nicolae" din Bocşa. La eveniment şi-au anunţat prezenţa Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi Primarul Reşiţei, Ioan Popa.

Iluminatul arhitectural este o metodă folosită de mulţi ani în Occident, de câţiva ani şi în România, pentru a crea spaţii arhitecturale de lumină, în principal pe clădirile de patrimoniu, dar şi pe clădiri moderne, cu arhitectură mai deosebită.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog