Menu

Articol

La Reşiţa, orgoliile au asprit jocul

CSM Şcolar Reşiţa – Viitorul Caransebeş 3-0 (1-0)

Autor: 
 
 

Vineri, 25 august, pe Stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului din Reşiţa, s-a disputat partida amicală de fotbal dintre CSM Şcolar Reşiţa şi Viitorul Caransebeş.

Prima fază de poartă şi-au trecut-o în cont oaspeţii, după ce, în minutul 2, gugulanii au recuperat o minge la centrul terenului, iar Avramovici, lansat perpendicular pe poarta reşiţeană, a şutat din alergare, de la 20 de metri, însă balonul a trecut puţin pe lângă ţintă.

În replică, două minute mai târziu, Iova a centrat de pe dreapta, lovitura de cap a lui Velcotă, de la 12 metri, ducându-se peste transversala porţii apărate de Birăescu. În minutul 13, gazdele au beneficiat de o lovitură liberă de la 30 de metri, central, însă goal-keeper-ul caransebeşean a reuşit să respingă şutul bun, pe jos, trimis de Vaştag. După alte două minute, Negoescu a scăpat singur spre poarta caransebeşeană şi, aflându-se faţă în faţă cu fostul său coechipier, a vrut să-l dribleze, însă Birăescu a reuşit să-l deposedeze în ultimul moment.

În minutul 29, Negoescu nu a mai fost la fel de „indulgent” cu portarul gugulan, reluând cu capul din 8 metri centrarea trimisă perfect de pe stânga de Breşneni şi deschizând scorul.

Oaspeţii, fără antrenorul Dan Doran pe banca tehnică, au avut câteva atacuri mai periculoase, în minutul 39 Ciucur trimiţând un şut bun de la 20 de metri, însă Zimmermann a reţinut.

Ca şi în debutul meciului, în partea a doua tot caransebeşenii au avut prima fază periculoasă de poartă, în minutul 52, când Avramovici a recuperat o minge la colţul terenului, pe partea dreaptă a atacului gugulan, a pătruns în careu şi a şutat din unghi, însă mingea a trecut puţin pe lângă poarta reşiţeană.

Şi chiar dacă oaspeţii au echilibrat cât de cât partida, în minutul 60 mingea a ajuns la Vaştag, care, de la 25 de metri, a trimis o torpilă în vinclul drept al porţii caransebeşene, făcând inutilă intervenţia lui Birăescu.

În minutul 70, după un atac prelungit al oaspeţilor, mingea a ajuns pe stânga, la Ciucur, şutul acestuia fiind respins de portarul reşiţean, iar Neagu, pe fază, a reluat direct de la 6 metri, însă mingea a trecut pe lângă ţintă. În minutul 85, Avramovici a trimis o torpilă de la 20 de metri, însă Petruţ, înlocuitorul lui Zimmermann între buturile reşiţene, a reuşit să reţină balonul.

Scorul final a fost stabilit în minutul 88, după ce Keita l-a angajat pe partea dreaptă pe Poiană, acesta a avansat, l-a driblat pe Birăescu şi, de la 3 metri, a trimis în poarta goală.

„Un meci de pregătire bun, exact ce am urmărit, cu un adversar bun, ne aşteptam la asta, orgoliile sunt mari, mai ales că la ei sunt câţiva jucători care au trecut prin curtea noastră şi care au vrut să arate că pot face încă faţă sau pot juca oricând la noi, iar acest lucru a dus la un joc aprig. Am avut multe ocazii, am şi ratat, precizia o mai putem corecta, însă a aduce mingi în faţa porţii, centrări sau pase decisive, e mai greu, dar azi am reuşit aceste lucruri, dovadă mulţimea situaţiilor de gol. În mare, s-a conturat deja un «unsprezece», cu trei, patru schimbări... E al treilea joc fără gol primit, iar acest lucru spune multe. În prima etapă a campionatului care va începe curând vom sta, ceea ce un avantaj, chiar şi adversarii pe care îi vom avea în primele etape ne favorizează, dar va trebui să tratăm totul cu seriozitate, fiindcă acum trebuie să facem puncte, să pornim bine”, a spus după partidă antrenorul reşiţean Roco Sandu.

„Am vrut să jucăm cu Reşiţa, ei fiind într-o ligă superioară, fiindcă am vrut să vedem la ce nivel ne situăm noi după schimbările făcute la echipă. Azi am întâlnit o formaţie foarte bună, care se bate la promovare, care stă bine în teren, cu o condiţie fizică bună, şi cred că la capitolul fizic am stat bine şi noi, însă am avut şi unele greşeli. Ţin să menţionez că am avut patru jucători absenţi, e perioada concediilor, iar unii dintre băieţi au fost la serviciu. Inclusiv antrenorul Dan Doran se află cu familia la Mare, el fiind însă bine suplinit de Feneş, care a făcut treabă bună şi a aranjat bine echipa în teren. În mare, a fost un joc bun, mie mi-a plăcut, indiferent de rezultat. Nu ne-a interesat scorul, ci jocul, care, aşa cum am spus, a fost bun, dar am avut câteva greşeli minore, pe care le vom remedia până la începerea campionatului. Continuăm pregătirea şi aşteptăm prima etapă... Urăm succes Reşiţei, să dovedească că e o echipă bună, ei să meargă în Liga a II-a, noi în Liga a III-a, pentru a arăta că în judeţ se face fotbal de performanţă”, ne-a declarat şi preşedintele clubului gugulan, Ovidiu Chimigeriu.

La CSM Şcolar Reşiţa au evoluat: C. Zimmermann, R. Iova, R. Dulap, S. Bacter, A. Liuba, A. Vaştag, L. Breşneni, C. Poiană, B. Szijj, S. Velcotă, C. Negoescu, D. Petruţ, M. Banac, S. Keita, G. Beloescu. Antrenor, Roco Sandu.

Pentru Viitorul Caransebeş au jucat: C. Birăescu, A. Ţundrea, H. Bona, G. Negrei, Gh. Văluşescu, A. Neagu, A. Avramovici, A. Dumitru, A. Ciucur, I. Feneş, N. Jula, C. Ţuţul, C. Nicoară, Ş. Bălan, N. Imbre.

A arbitrat la centru Dorin Voina, asistat la cele două linii de Claudiu Gogu şi Dorian Verna, toţi din Reşiţa.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog