Articol

Până în urmă cu un an, i se deschideau larg ușile, tăia panglici, dădea ordine în tot județul, asmuțea firmele de pază pe sătenii săi din Bucova, împărțea împreună cu Mocioalcă găleți și cizme de cauciuc în campania electorală, acorda interviuri agramate la OTV, se lăsa fotografiat de ziariști doar după ce se pieptăna, juca brâul la parangheliile vânătorești de la Fârliug și îndesa euroii în decolteul solistelor care îi cântau la ureche. Conducea beat mașinile și se caftea cu cei care îl călcau pe bătături, se simțea mandatat să transmită salutul președintelui Consiliului județean când acesta lipsea de la un eveniment, stătea în capul mesei și conducea ședințele de consiliu, lăsând impresia că strălucea de inteligență, făcea parte din juriile festivalurilor de răchie și ajunsese primul vânător al județului.

Acesta este Ionesie Ghiorghioni, care nu știu dacă o fi intrat vreodată într-o sală de teatru și pentru care lectura a reprezentat ultima preocupare a vieții sale. Să nu mai vorbesc de computerul fără de care nu ne putem imagina astăzi existența. Dar toate acestea nu l-au împiedicat să ne conducă județul timp de opt ani. Nu doar că l-a condus, ci ne-a și reprezentat la întâlnirile cu delegațiile străine. E drept, mai mereu în dreapta lui Sorin Frunzăverde, fără de care n-ar fi ajuns să ne privească de sus pe noi toți. Mai mult de atât, omul ăsta a fost și deputat. Cine era ca el! Spre exemplu, prietenul său, Iancu Simion-Simi, n-a atins o asemenea performanță. E adevărat că la felul în care se desfășoară o campanie electorală în România, nu este mare scofală să ajungi în Parlament. Nu contează ce ai în cap, ci cât de consistent ți-e portofelul. Dacă un străin ar auzi o poveste cu un astfel de personaj, care știa că avea telefoanele ascultate și era urmărit, dar cu toate astea tot lua mită, ar spune că ne batem joc de el. Sau că noi suntem nebuni dacă acceptăm să ne conducă unii ca Ghiorghioni.

De-a lungul timpului am tot fost întrebat ce aveam cu el de îl criticam mereu. Că în realitate este un om bun și blând, pita lui Dumnezeu, nu alta. În timp ce eu îi dădeam înainte cu ale mele, ei îl ridicau în slăvi. Îi pregăteau piedestalul pentru când avea să se pensioneze. Din nefericire pentru ei, nu au mai apucat. Deși s-a crezut nemuritor, în sinea lui chiar inteligent, tata bunu Ghiorghioni a înghițit momeala întinsă de alții, la fel ca porcii mistreți pe care îi împușca fără milă. Și asta, pentru că nu se mai sătura. Banii îi întunecaseră rațiunea și devenise robul lor. În afară de șpagă, nu-l interesa nimic din munca pe care o făcea.

Ieri a fost condamnat definitiv la patru ani și jumătate de închisoare. Și tot definitiv va ieși din cărțile acestor vremuri tulburi. După un prim popas pentru odihnă pe țambalul din arestul poliției, vor urma multe nopți albe și zile negre, alături de prietenul său Simi de la Glimboca, timp în care noi ori ne vom întreba cum a fost posibil să ne conducă unul ca el, ori îl vom uita pe tata bunu cel din stenogramele procurorilor.