Menu

Articol

La Universitatea „Eftimie Murgu“, o mână spăla pe alta și amândouă obrazul... pătat!

Din interceptările Direcției Generale Anticorupție reiese faptul că la Facultatea de Științe Sociale (FSS) a Universității „Eftimie Murgu“, cei mai mulți profesori se supuneau fără să crâcnească, ordinelor date de Florin Franț, Irina Oriol și, mai cu seamă, de președintele Senatului, Marian Mihăilă. Între cei cu capul plecat s-a aflat și Mihai Vișan care, pe lângă că preda la universitate, era și consilierul primarului din Bocșa.

Iată ce au reținut procurorii: „Mihai Vişan, în calitate de cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Sociale, studii de master, la data de 06.01.2015,a solicitat suma de 300 de euro de la Ilici Alexe, masterand în anul II la FSS. Profilul Managementul Instituţiilor Publice/MIP, specializarea Ştiinţe Administrative,pe care a primit-o în cursul lunii martie 2015, în schimbul întocmirii/ traficării către acesta a unei lucrări de disertaţie,pe care i-a oferit-o în format digital ulterior , lucrare care să fie susţinută în cadrul unei comisii pe lângă ai cărei membrii Vişan Mihai a lăsat să se înţeleagă că are influenţă, acesta având şi calitatea de profesor evaluator , cu promisiunea că îi va transmite studentului contra sumei respective  prin e-mail şi subiectele examenului de la disciplina ,, Sociologia Conducerii” derulat în 08.01.2015,  evaluator Vişan Mihai, fapt ce s-a şi întâmplat, masterandul fiind promovat la examenele la care a fost evaluator Vişan Mihai şi promovând şi examenul de dizertaţie”.

În același cerc al profesorilor sforari intră și decanul Facultății de Științe Socio-Umane al Universității „Lucian Blaga“, Dumitru Batâr, care preda și universitatea din Reșița, după cum se arată în stenogramele publicate de www.romaniacurata.ro : „La data de 09.07.2015 Oriol Irina a primit de la investigatorul … suma de 300 de lei pentru intervenţia făcută pe lângă Batâr, dar şi un parfum ocazie cu care i-a dictat subiectele pentru materia Introducere în drept european, titular Czika Arpad şi i-a pus la dispoziţie materiale din care a copiat, lucrarea fiind dată în biroul cadrului didactic. Cu aceeaşi ocazie, i-a pretins investigatorului suma de 300 de lei pentru a interveni pe lângă profesorul Czika Arpad, activitatea infracţională fiind întreruptă de intervenirea organului de urmărire penală, cu ocazia organizării activităţii de prndere în flagrant”, spun procurorii, care pun la dosar şi o stenogramă ce relevă aproape toate caracteristicile decanului Batâr:

În data de 22-06-2015, la ora 09:43:24, ORIOL IRINA ia legătura cu BATÂR (DUMITRU BATAR, Sibiu)

BATÂR: Da.

ORIOL IRINA: Bună dimineaţă domn BATÂR.

BATÂR: Sărut mâna. Sărut mâna.

ORIOL IRINA: Mă sc… na. Ce faceţi? Cum aţi ajuns?

BATÂR: Acuma… Am ajuns foarte bine fără probleme, nu… n-am avut nimic. IRINA două chestiuni am să îţi spun.

ORIOL IRINA: Da.

BATÂR: Una: deci am terminat totul, ţi le trimit, eu acuma le-am pregătit. Vezi că o să fie două plicuri.

ORIOL IRINA: Da.

BATÂR: Unul pentu Administraţie şi unul pentru ai… pentru… studentele tale.

ORIOL IRINA: Da.

BATÂR: Da?

ORIOL IRINA: Da.

BATÂR: Nu am găsit.. n-am găsit-o pe fata asta pe… pe ZAMFIR? Ea la ce este la Administraţie Publică?

ORIOL IRINA: Nu, la Drept.

BATÂR: Nu este. Nu e trecută nici în catalog, ZAMFIR.

ORIOL IRINA: Este ultima…

BATÂR: Hâ?

ORIOL IRINA: Este ultima pe listă.

BATÂR: Mă mai uit o dată şi te sun peste 5 minute, să ştii.

În data de 22-06-2015, la ora 09:45:56, ORIOL IRINA este contactată de BATÂR

ORIOL IRINA: Alo.

BATÂR: Alo. IRINA, nu este. Ultima care este acolo este Zxxxxxxx.

ORIOL IRINA: Ăă, Zxxxxxxx, da. Eu am zis ZAMFIR, cred că.

BATÂR: Da. Păi Zxxxxxxxx ai zis.

ORIOL IRINA: Da. Aha. Şi?

BATÂR: Păi… acuma problema că… Zxxxxxxxxx aia am rezolvat, dar… eu i-am dat cât… cât a trebuit.

ORIOL IRINA: Îhî.

BATÂR: Cât am putut aicea.

ORIOL IRINA: Îhî.

BATÂR: Vrei mai mare? Vroiai mai mare?

ORIOL IRINA: Păi oricum.. dacă aţi trecut nota deja nu se poate face nimic. Cât i-aţi dat?

BATÂR: Şase.

ORIOL IRINA: Na bun. Bine. Acuma lăsaţi aşa. E ok.

BATÂR: Da?

ORIOL IRINA: Îhî.

BATÂR: Na. …(?)

ORIOL IRINA: Dacă ceva.. poate vrea la mărire, atuncea vedem. Dar deocamdată…

BATÂR: S-ar putea… Nu. Păi dacă-i la… atunci puteţi s-o ascultaţi la mărire fără probleme.

ORIOL IRINA: Îhî.

BATÂR: Deci, sunt două plicuri, unul ale tale cu carnetele trecute, unul ale lu ALEXANDRU. Carnetele le-am lăsat la el, catalogul este la el.

ORIOL IRINA: Hâ?

BATÂR: Dar vreau să te rog, când intri, când îi dai lui plicul spune-i să mă sune că am un referat al unei fete şi n-am lucrarea scrisă.

ORIOL IRINA: Na bine.

BATÂR: …(?) ea a lăsat lucrarea scrisă la el acolo.

ORIOL IRINA: Îhî. Bine. Bine. Bine.

BATÂR: Cel târziu mâine le…(?)

ORIOL IRINA: Bine. Şi pe data de 11 vă aşteptăm, da?

BATÂR:  Acea…

ORIOL IRINA: Ne sunăm.

BATÂR: Stai să-ţi spun! Stai să-ţi spun! Pe 11 eu nu pot să garantez. Nu, adică…

ORIOL IRINA: Aha. ……………..”

Lucruri necurate au avut loc până și la  secţia de teologie. „În 07.01.2015, ora 12:35, Franţ Florin Ionel a discutat cu Costescu Mirela, cadru didactic la UEMR, despre o temă de licenţă la specializarea Teologie Ortodoxă Didactică/TOD ce ar urma să fie susţinută de un absolvent. Costescu Mirela l-a informat pe Franţ Florin Ionel că lucrarea ar fi trebuit elaborată de Tănase Nichifor Gheorghe, cadru didactic la FSS, dar care o traficase deja altui student. În acest context, Costescu Mirela i-a precizat lui Franţ Florin Ionel că a procurat o altă temă de lucrare pentru absolventul în cauză, decanul FSS, manifestându-şi acordul ca acesta să solicite la secretariatul FSS schimbarea lucrării de licenţă”, au reţinut procurorii Parchetului General.

Din stenograme nu puteau să lipsească discuțiile purtate de prodecanul Florin Franț și o anume Andrada,  ca o dovadă a faptului că la Eftimie Murgu sexul era la mare preț în relația profesori-studenți.

În data de 23-06-2015, la ora 12:57:12, FRANŢ FLORIN IONEL …  primeşte următorul mesaj scris:

“Sunt  A. F. imi puteti spune va rog frumos ce notă am luat??”

FRANŢ FLORIN IONEL

“Vino pana la mine in c07″

ANDRADA

“Am plecat nu mai sunt la facultate!!”

FRANŢ FLORIN IONEL,

“Ok.Mergi liniştita”

“Ai luat o nota pe măsura prestaţiei avute”

ANDRADA

“Am luat notă mică??”

FRANȚ FLORIN IONEL

„Andrada, pe măsura prestaţiei”

ANDRADA

“Cand va gasesc??“

FRANȚ FLORIN IONEL

“Aşadar, fara întrebări inutile”

“Acum”

“Daca vrei sa vii la Scoala, Vino, ca eu in 10 min plec”

ANDRADA

“Acum ajung!!!”

“Da un bip când ajungi”

 

Dintr-o altă înregistrare apărută în presă, reiese faptul că pentru prodecan actul educațional ajunsese pe planul secund.

 

FRANŢ FLORIN IONEL: (?) din picioare mă bagi boală. Fiţ-ar curu să-ţi fie.

Investigatoare: Deci eu..

FRANŢ FLORIN IONEL: Când te-ai dat jos din maşină, mi-ai băgat curu ăla în nas, cu chiloţii tăi, ăia bikinii ăia băgaţi în cur.

Investigatoare: Am făcut eu…

FRANŢ FLORIN IONEL: Că n-am… n-am mai putut să conduc, vreo 200 de kilometri am fost distrus.

Investigatoare: Da! Deci… Obişnuieşti să exagerezi aşa…

FRANŢ FLORIN IONEL: Şi fustă sau rochie ce-o fost aia albă… Aveai nişte bikini minusculi. Când te-ai ridicat ai scos curu aşa, l-ai ondulat. Oooaaaa!

………………………

FRANŢ FLORIN IONEL: Că ţi-o trag o dată şi pa.

………………

FRANŢ FLORIN IONEL: Un sărut. Şi sting şi becul dacă vrei.

Investigatoare: Nu, nu.

FRANŢ FLORIN IONEL: Dacă ai emoţii cu becul aprins.

Investigatoare: Emoţii oricum am, dar nu, deci, nu stinge becul, nu, serios.

FRANŢ FLORIN IONEL: Las că te văd mai bine aşa.

Investigatoare: Nu, nu!

FRANŢ FLORIN IONEL: D…, un sărut.

Investigatoare: Nu, nu!

FRANŢ FLORIN IONEL: Pe obraz? Pe obraz pot? Uite-l acolo…pot să stau în genunchi.

…………….

FRANŢ FLORIN IONEL: Te sărut pe gât.

Investigatoare: Aoleu! Şi pe gât?! Doamne, ce.. nu, că mă gâdili, serios.

FRANŢ FLORIN IONEL: Nu te gâdil.

Investigatoare: Serios.

FRANŢ FLORIN IONEL: Îţi arăt că nu te gâdil.

Investigatoare: Ba da.

FRANŢ FLORIN IONEL: Dacă te gâdil, mă opresc.

ZD: Nu! Serios , nu. Ai zis pe obraz.

FRANŢ FLORIN IONEL: Te sărut pe obraz, da. Uite cum mă chinui.

ZD: (n.n râde) Păi…

FRANŢ FLORIN IONEL: De ce eşti aşa stresată?

………………

FRANŢ FLORIN IONEL: Un sărut tre’ să-mi dai, mort copt, un sărut tre’ să-mi dai! Dă-mi un sărut!

Investigatoare: Îhî!

FRANŢ FLORIN IONEL: Unu. Îţi cer mult, unu?

Investigatoare: Nu ceri mult, n-am zis că ceri mult, dar îmi ceri o chestie pe care eu nu pot momentan s-o fac.

FRANŢ FLORIN IONEL: DENISA, nu-ţi cer absolut nimic: un sărut, atât! Şi mă duc în lumea mea.

Investigatoare: Hm, singurul lucru pe care pot să ţi-l ofer acum e să te pup pe obraz.

FRANŢ FLORIN IONEL: Nu, mulţumesc…. Ok, nu mă laşi să te sărut, dar lasă-mă să te mângâi, nu mai tot… nu-mi tot lua mâinile, ce-ai? De ce eşti stresată? Hm? Eşti stresată?

………………..

FRANŢ FLORIN IONEL: Dar te sărut pe gât.

……………………….

FRANŢ FLORIN IONEL: Păi eu am prestat un serviciu, tu trebuie să-l plăteşti, aşa e normal.

Investigatoare: Păi da, dar nu pot să plătesc total?

FRANŢ FLORIN IONEL: Nu, nu.

Investigatoare: Ei! Ba se poate, ştii bine că se poate!
FRANŢ FLORIN IONEL: Nu, nu, n-are nicio treabă una cu alta: una-i una şi alta-i alta. Şapte examene şapte pupici.

…………………

FRANŢ FLORIN IONEL: Şase examene, şase săruturi.

Investigatoare: Aşa, şi ia…sunt curioasă, dacă pentru ăstea şase au fost şase pupici, acuma în vară dacă e să vin de două ori sau de trei ori…?

FRANŢ FLORIN IONEL: Doi…doi pupici pe examen.

Investigatoare: Doi pupici pe examen?

FRANŢ FLORIN IONEL: Da. Îi mult? Nu-i mult.

Investigatoare: Adică…

FRANŢ FLORIN IONEL: Doişpe, câte…

Investigatoare: Care doişpe?

FRANŢ FLORIN IONEL: Păi dacă ai şase examene sau…?

Investigatoare: Păi dacă vin de două ori?

FRANŢ FLORIN IONEL: Vii de două ori, dar într-o zi dai trei. Nu?

……………..

Investigatoare: Zii! Acela de ce se pune că puteai să-mi scoţi un şapte acolo, opt? Mi-ai dat cinci.

FRANŢ FLORIN IONEL: Lasă că vii la mărire.

Investigatoare: Vin la mărire? Păi şi la mărire vin la fel de plantă?

FRANŢ FLORIN IONEL: De ce? Lasă că nu… Taci odată, nu mai vorbi atâta că vorbeşti prea mult!

Investigatoare: Serios, am luat cinci. Eu dacă pierd bursa sau ce-i aia? Nu bursă… Zii!

FRANŢ FLORIN IONEL: Loc fără taxă.

Investigatoare: Loc fără taxă.

FRANŢ FLORIN IONEL: Nu-l pierzi.

Investigatoare: Nu-l pierd?

FRANŢ FLORIN IONEL: Nu cât îs eu acolo.

Într-un alt dialog dintre cei doi, interceptat din nou de DGA, decanul Franţ îi mărturiseşte studentei sub acoperire că a făcut o pasiune nebună pentru ea.

FRANŢ FLORIN IONEL: … fac dragoste cu tine.

Investigatoare: Să faci dragoste cu mine?

FRANŢ FLORIN IONEL: Îhî. Aia-mi doresc.

Investigatoare: Păi de unde dragoste?

FRANŢ FLORIN IONEL: De acolo.

Investigatoare: De unde de acolo?

FRANŢ FLORIN IONEL: De acolo, de unde îi.

Investigatoare: Ă?

FRANŢ FLORIN IONEL: De acolo de unde îi.

Investigatoare: Îi dragoste între noi doi?

FRANŢ FLORIN IONEL: Da. Dragoste între noi doi.

Investigatoare: Păi de unde?

FRANŢ FLORIN IONEL: O să vezi tu.

Investigatoare: Şi cum se face dragostea asta?

FRANŢ FLORIN IONEL: Lasă-mă că-ţi arăt io.

Investigatoare: Ă?

FRANŢ FLORIN IONEL: Îţi arăt io.

………………………

Investigatoare: …(n.n.-nu se înţelege) vrei să te culci cu mine?

FRANŢ FLORIN IONEL: Nu cred că-ţi poţi imagina. Deci jur nu cred că-ţi poţi imagina. Am trimis-o pe nevastă mea de acasă ca să fiu singur să pot să stau cu tine. Ce să-ţi spun mai mult?

Investigatoare: E ce faci tu… ni nu mai ştii.

FRANŢ FLORIN IONEL: Că mi s-a pus pata pe tine. Rău de tot. Când te văd înnebunesc. Mi se înmoaie genunchii.

Investigatoare: Aicia exagerezi.

FRANŢ FLORIN IONEL: De ce aş exagera?

Investigatoare: Nu ştiu, da exagerezi.

FRANŢ FLORIN IONEL: Zi-mi de ce.

Investigatoare: Nu cred că-i atât de grav.

FRANŢ FLORIN IONEL: Mă, mă distrugi…

………………………

Investigatoare: Ăă. M-am pus. M-ai şi sărutat, m-ai pipăit, mi-ai ridicat fusta ai făcut toate.

FRANŢ FLORIN IONEL: Ai mă lasă-mă în puii mei lasă-mă să te sărut.

Investigatoare: Păi da ai făcut chiar ai făcut. Serios acuma dacă şi acuma zici că am fost stresată sau…

Powered by Jasper Roberts - Blog