Articol

În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă. Putem aplica teoria şi în sistemele sociale, pentru că, per global, unde cineva pierde, altcineva câştigă, aşa că, privind din afară, suma câştigului cu pierderea rămâne aceeaşi. Cu condiţia să privim din afară. Pentru că dacă eşti în interior, în Universitatea „Eftimie Murgu”, de exemplu, nu poţi să consideri un câştig faptul că universitatea se desfiinţează şi devine filială a unei alte universităţi. Adică, întotdeauna marginea a fost mai diluată, mai puţin prestigioasă decât centrul. Centrul este referinţa, acolo se concentrează energiile şi deciziile. De aceea, nu mă mir de faptul că rectorul universităţii reşiţene, Doina Frunzăverde, a plâns puţin când a anunţat intenţia de a porni negocierile pentru fuziunea prin absorbţie a UEM Reşiţa cu UVT.

Doina Frunzăverde a plâns ce-a plâns, apoi şi-a revenit şi a lăudat puţin universitatea reşiţeană. Normal, oricare om încearcă să-şi laude realizările. Deşi, când realizările ajung pe marginea prăpastiei, mai normal ar fi să să-ţi recunoşti şi greşelile. Rectorul universităţii reşiţene nu şi-a recunoscut nicio greşeală. Vinovate de colapsul universităţii sunt: legislaţia, comunitatea locală şi presa! Legislaţia, pentru că stabileşte un sistem de finanţare care nu permite universităţilor mici să trăiască, comunitatea locală, pentru că nu a sărit să apere universitatea când a pornit scandalul corupţiei din instituţie, şi presa, pentru că a lovit universitatea din toate părţile, tocmai când era mai vulnerabilă şi avea nevoie de apărare! Niciun reproş la adresa cadrelor didactice care şuşoteau la telefoane despre aranjamente la examene şi despre plata în lei sau pupici!

Partea cu legislaţia, o fi adevărată, nu zic nu. Aşa o fi gândit legiutorul, inspirat de Ministerul Educaţiei, că n-are rost să cheltuiască prea mulţi bani cu universităţi mici, care abia îşi procură studenţi şi profesori. Dar, lacrimile de supărare că reşiţenii şi presa n-au făcut zid de apărare în jurul universităţii atunci când DNA-ul scotea la iveală stilul balcanic de a profesa al unor dascăli, cu peşcheş şi cu giugiuleli, mi se par patetice şi gratuite. Indiferent cât de nevinovat te consideri, când în jurul tău se fură şi tu eşti conducătorul acelei instituţii, eşti responsabil. Că ai ştiut, că nu ai ştiut, că astfel de lucruri se mai întâmplă, sau nu, şi în altă parte, responsabilitatea trebuie să existe, altfel de ce mai eşti conducător!

Doina Frunzăverde apreciază că scandalul corupţiei a produs colapsul universităţii. Dacă n-ar fi fost scandalul, universitatea ar fi primit fonduri regionale. În aceste condiţii, demisia rectorului Doina Frunzăverde, care a păstorit universitatea în perioada cu scandalul, ar fi fost nu numai normală, ci şi de ajutor universităţii, pentru că ar fi dat un semnal de responsabilitate. În sensul că cine nu vrea sau nu poate să creeze un climat de corectitudine în instituţie, acum şi pe viitor, trebuie să se dea la o parte. Doina Frunzăverde a preferat să plângă şi să se considere o victimă. Dar, pe de altă parte, având în vedere că Doina Frunzăverde este la final de mandat, poate că are şi o mică bucurie, o consolare, şi poate să zică: „Iaca, nici eu nu o să mai fiu rector, dar nici altcineva nu o să-mi ia locul!”