Luni, 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Naţionale a Culturii, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului Caransebeş a avut loc conferinţa cu tema „Ion I.C. Brătianu, principalul vector al făuririi integralei spiritului românesc – România Mare”, susţinută de Traian Tr. Cepoiu, la eveniment luând parte oameni de cultură, istorici, cadre didactice şi reprezentanţi ai clerului.
Traian Tr. Cepoiu a spus că a venit cu plăcere la Caransebeş, deoarece a trăit în Banat un timp frumos, „înainte să trec pe sub «sârma» de la Sânnicolau Mare, în anii ’80”, făcând aluzie la plecarea sa în Occident. „Eu nu fac politică, dar Brătienii-mi sunt dragi, pentru că familia mea a fost o familie de notari, de pictori de biserici, plecaţi din Blaj la Vălenii de Munte, la Revoluţia din 1848. Am fost foarte revoltat când, într-o lucrare a lui George Călinescu, vorbind despre Brătieni, acesta îi califica drept nişte «tineri zgubilitici care au pus şi ei de-o revoluţie», şi m-a supărat această chestiune”, a spus oaspetele.
Traian Tr. Cepoiu a vorbit despre lupta politică împotriva regelui Carol I, când primii Brătieni au avut de îndurat foarte multe pentru că au adus în ţară un principe prusac din cea mai mare casă domnitoare la nivel global – Sigmaringen. Istoricul a mai afirmat că Brătienii, pe care documentele îi atestă încă din 1526, au fost o dinastie de boieri care, împreună cu alte personalităţi politice, au înfiinţat liberalismul românesc. El a mai vorbit, de asemenea, despre rolul jucat de Ion I.C. Brătianu în actul Unirii de la 1 Decembrie 1918, el fiind principalul artizan al acesteia, prin deciziile politice pe care le-a luat anterior.