Menu

Articol

Liderii liberali văd diferit statutul în partid al camaradului Sorin Frunzăverde

Marcel Vela, Valeria Schelean, Jaro Marșalic

Potrivit calendarului electoral, 26 aprilie este data limită a depunerii candidaturilor pentru primării, consilii locale și județene. Operațiunea începe în 12 aprilie, dar până acum nicio formațiune politică din Caraș-Severin nu a publicat listele cu persoanele nominalizate, semn că până  marți mai pot interveni modificări.

La conferința de presă de la sfârșitul săptămânii, copreședinta PNL Caraș-Severin, Valeria Schelean, a fost întrebată despre statutul pe care îl are în partid Sorin Frunzăverde, dat fiind faptul că nu a mai apărut în viața publică de aproape un an. Deputata a făcut ochii mari, părând mirată că i se pune mereu o asemenea întrebare: „Am spus-o de atâtea ori că și-a pierdut calitatea de membru, ca urmare a trimiterii sale în judecată“.

Răspunsul dat l-a intrigat pe Jaro Marșalic, candidatul pe care liberalii spun că îl vor susține la șefia Consiliului Județean, iar replica acestuia a venit ca un fel de punere la punct a lucrurilor în acest caz: „Potrivit statutului, este suspendat (din funcția politică, cea de vicepreședinte PNL, n.r.). Suspendarea nu este același lucru cu excluderea. Suspendarea se face dintr-o anumită funcție și nu din calitatea de membru al partidului. Această calitate o poți pierde dacă ai o condamnare definitivă. Domnul Frunzăverde este în concediu medical căci, după cum bine știți, are și alte probleme“.

Cît privește susținerea lui Frunzăverde la alegerile din 5 iunie, celălalt copreședinte al PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, a fost clar: „Dacă până în momentul depunerii candidaturii, 26 aprilie, se clarifică situația domnului Frunzăverde, atunci se va lua o decizie în această privință“. Afirmația lui Vela vine în contextul în care, în data de 13 aprilie, Curtea de Apel Timișoara va da o soluție definitivă în dosarul în care Frunzăverde a fost condamnat, de prima instanță, la 2 ani de închisoare, cu suspendare.

Valeria Schelean a făcut o precizare care îl îndepărtează tot mai mult pe Sorin Frunzăverde de o posibilă candidatură. Aceasta se referea la problemele de natură penală ale candidaților care pot fi decise de conducerea PNL central, indiferent de hotărârea luată la nivel organizație județeană.

Powered by Jasper Roberts - Blog