Menu

Articol

Liga Zimbrilor la handbal: HC Adrian Petrea - Dunărea Călărași 27-17 (11-8)

În ciuda problemelor financiare cu care se confruntă, handbaliștii reșițeni au făcut un meci mare în etapa a IV-a a Ligii Zimbrilor la handbal disputată în această după amiază în Sala Polivalentă din Reșița. Meciul cu Dunărea Călărași se anunța unul echilibrat, ceea ce a și fost în primele 40 de minute, însă a urmat o evoluție de excepție a gazdelor începând din minutul 40, când au înscris pe bandă rulantă, fără să primească gol. Shota Tevzadze s-a dovedit îngerul păzitor al porții, apărând lovituri de la 7 m, în situații de unu la unu, din lovituri de pe semicerc și de pe extreme. Timp de aproape 20 de minute nu a primit nici un gol, spre disperarea oaspeților și bucuria galeriei. De partea cealaltă, tot portarul a fost omul cel mai bun al echipei, Anatoly Sorokin reușind să limiteze proporțiile scorului.

Partida a început sub semnul echilibrului, chiar dacă reșițenii au condus cu 2-0. În min. 6 oaspeții conduceau cu 3-2, iar patru minute mai târziu, Pârvan ducea echipa reșițeană în avantaj: 5-4. În min. 18 a fost 7-7, după care au urmat ratări de-o parte și de alta, cu goluri puține înscrise, dar și faze confuze. La pauză, HC Adrian Petrea conducea cu 11-8.

Partea a doua a meciului a început cu un plus de viteză pentru Călărași, diferența s-a redus până la un singur gol, 14-13, după care au urmat 20 minute de vis pentru gazde. Jucătorii antrenați de Adrian Petrea au făcut spectacol. De 14-13, min 38, au ajuns la 27-16 în ultimul minut, oaspeții marcând golul cu numărul 17 în ultimele secunde ale meciului.

O victorie strălucită, prin rezultatul înregistrat la final, și un cadou pentru Mișa Rohozneanu, care astăzi a împlinit 32 de ani.

Marcatori:

HC Adrian Petrea Reşiţa: Ignat (5 goluri), Trifkovici (4), Vaidasigan, Pârvan, Turcu și Rohozneanu, câte 3 goluri fiecare, Dospinescu, Bahan și Huta , fiecare câte 2 goluri. Antrenor: Adrian Petrea

ACH Dunărea Călăraşi: Acatrinei (6 goluri), Chikovani (3), Gavriloaie, Anatoli Bulov, Gurokovsky, câte 2 goluri, Vladimir Carali şi Marius Ignat, câte un gol. Antrenor: Caslav Dincic

 

Powered by Jasper Roberts - Blog