Menu

Articol

Lumea de altădată, adusă la Serbările Cetății Caransebeș

Ediția a XII-a a Festivalului „Serbările Cetății“ a adus soarele deasupra Caransebeșului după câteva zile de început de toamnă, mohorâte și ploioase. Lumea de altădată, cu domnițe, prințese, cavaleri, războinici, nobili, saltimbanci, cu luptători mânuitori de paloșe, buzdugane, sulițe și iatagane a invadat municipiul și cetatea din Parcul Teiuș, spre bucuria localnicilor, în special a copiilor pentru care festivalul s-a transformat într-o autentică lecție de istorie.

Pe lângă demonstrațiile de luptă corp la corp, de tir cu arcul, de călărie, acrobații și jonglerii de foc și de măiestrie în arta prelucrării lutului, lemnului și a fierului etalate de oaspeți veniți din toată țara, gugulanii au avut parte de un recital de muzică folk și vor   concerte de muzică medievală, de dansuri de curte, scenete de teatru medieval, recitaluri de muzică veche, necunoscută publicului larg.

Trupe de profesioniști din Sibiu, Mediaș, dar și din Germania, Elveția și Ungaria au încântat prin costumele de epoca etalate și prin strădania de reînvia atmosfera de altădată.

Nu au lipsit tarabele pline cu tot felul de obiecte artizanale și nici bucătarii de ocazie care i-au îndemnat pe localnici cu gulaș, fasole la ceaun, mici, grătare, pastramă, bere, vin și alte bunătăți de sezon.

Duminică, 12 septembrie, sunt programate concerte susținute de Box Office și Lambrino, începâmd cu ora 19, dar și de Paula Seling. Serbările Verii vor fi încheiate de recitalul trupei Bere Gratis și de un foc de artificii.

Pentru cele trei zile de festival, merită felicitări Primăria și Consiliul Local Caransebeș, precum și Casa de Cultură „George Suru“, care s-au străduit ca totul să iasă ca la carte. La cartea de istorie a cestor meleaguri.

Powered by Jasper Roberts - Blog