Menu

Articol

Mărturisirea cutremurătoare a unui pesedist: „Singurul mod în care aș fi putut fi în stradă ar fi fost, probabil, înfipt într-o țeapă!“

Valentin Lupșa, stânga

Adoptarea rușinoasă a proiectului de lege privind grațierea și a Ordonanței de Urgență privind modificarea codurilor penale trezește reacții dintre cele mai neașteptate nu doar în rândul adversarilor politici ai PSD, ci și printre membrii formațiunii politice condusă de Liviu Dragnea. Este și cazul lui Valentin Lupșa, aflat la cel de-al doilea mandat în Consiliul Local Reșița. Astăzi, acesta a demisionat din PSD, printr-un email pe care l-a trimis din Germania, unde se află la muncă din luna octombrie a anului trecut.  

Contactat de ziarul Argument, Valentin Lupșa ne-a făcut o mărturisire cutremurătoare: „Aseară am simţit că locul meu este în stradă. În toiul nopţii, să luptăm cu nedreptatea aşa cum un cioban goneşte un lup de la stână. Am adormit cu greu, şi când m-am trezit dimineaţa, mi-am dat seama că sunt PSD-ist. Singurul mod în care aș fi putut fi în stradă ar fi fost, probabil, înfipt într-o țeapă. Și culmea, nu aș fi putut fi suparat. Mi-e rușine de mine că am putut participa la construcția unui partid din care s-a nascut un guvern bolnav, care lucrează pentru un om, și nu pentru o națiune. Sper să am puterea să mă iert pe mine însumi, ca apoi sa pot cere iertare celor din jurul meu“.

Întrebat dacă nu cumva s-a grăbit în privința hotărârii luate și dacă nu va regreta mai târziu gestul său extrem, Lupșa spune că ar putea să-i pară rău, dar nu de ceea ce a făcut, ci de „cei câțiva oameni de calitate pe care i-am cunoscut și cu care, cu siguranță, voi rămâne prieten“. În plus, fostul consilier spune că nu îl mai leagă nimic de acest guvern care dă o lege ce servește unui singur om, cu trimitere indirectă la președintele PSD, Liviu Dragnea.

Valentin Lupșa este de profesie jurist și activa în PSD din 2009, ocupând în două rânduri funcția de secretar al Organizației PSD Reșița. Scârbit de tot ce se întâmplă în țară, a ales să plece la muncă în Germania, pentru o scurtă perioadă de timp, deși nu și-ar fi dorit acest lucru, la fel ca mulți alți tineri pentru care absolvirea unei facultăți nu reprezintă mare lucru. „Am aproape  douăzeci de ani de școală și am ajuns să muncesc cu «mâinile». Nu este corect. Ne-a ajuns sărăcia la os, acum la atâția ani după criză“, ne-a mai spus fostul consilier PSD, Valentin Lupșa.

Powered by Jasper Roberts - Blog