Menu

Articol

Maestrul păpuşar şi şefa de partid

Avem propunere de prim-ministru. Jumătate din dilema cine va conduce cel dintâi guvern din mandatul PSD este rezolvată. Rămâne doar ca președintele Klaus Iohannis să fie și el de acord și să închidă cercul pe care începuse să-l deseneze Liviu Dragnea. Pe Iohannis nu ar trebui să-l surprindă propunerea lui Dragnea. Cum au învățat românii să-i pronunțe numele, tot la fel o vor face și în cazul lui Sevil Shhaideh despre care, dacă nu am ști că este de gen feminin, am crede, după numele său, că am avea de a face cu un bărbat. Mai greu ne-ar fi nouă, celor obișnuiți cu nume terminate în „escu“ să-l pronunțăm pe al unui african, la care consoanele curg una după alta precum mărgelele pe ață, în cazul în care i-ar trece lui Dragnea prin gând ca ministru la Externe să numească un nigerian ori un togolez.

Revenind la Shhaideh, încă în faza de propunere de premier, să remarcăm reacția, așteptată de altfel, a adversarilor politici. Grija ca aceasta să nu-și frângă gâtul. Atâta îngrijorare din partea lor, mă cutremură de emoții. Cel mai tare o face Raluca Turcan care dovedește încă o dată că femeile nu învață nimic din greșelile altor femei care, conjunctural sau nu ajung să dețină funcții, să se răstească la bărbați ori să conducă un partid. Turcan este convinsă că alegerea PSD nu este și voința oamenilor, dar oare numirea ei în fruntea PNL este altceva? Dacă Gorghiu s-a dovedit că nu e în stare să conducă un partid și dacă Shhaideh este tratată în mod asemănător, de ce am crede că Turcan este capabilă să refacă imaginea șifonată a PNL după alegerile din decembrie? Sigur, Raluca Turcan trebuie să spună și ea ceva, să nu stea ca popândăul și să privească acest spectacol jalnic regizat de maestrul păpușar, Liviu Dragnea. Nu de alta, dar așa o fac toți cei care au trecut prin opoziție. Altfel nu și-ar justifica prezența în fruntea liberalilor.

Pe de altă parte, dacă PSD vrea să se sinucidă în direct, nu înțeleg de ce nu este lăsat să-și ducă gândul până la capăt. Este partidul care a câștigat alegerile și dacă conducerea a ales să se facă de râs, să fie lăsată să o facă pentru că, numai așa cei care îi cântă prohodul vor ajunge repede să-i ia locul la guvernare! Sau te pomenești că nu au de gând să conducă țara...

Powered by Jasper Roberts - Blog