Menu

Articol

Magistrații au decis: 30 de zile de arest preventiv pentru prodecanul amorezat de la „Eftimie Murgu“

La două zile de la percheziile efectuate de procurorii și ofițerii DGA la Universitatea „Eftimie Murgu“, din Reșița, lucrurile încep să se limpezească. Ajunși în fața judecătorului de drepturi și libertăți, profesorii universitari Irina Oriol și Florin Franț au primit câte 30 de zile arest preventiv. Oriol este acuzată de procurori de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată. La flagrantul din ziua perchezițiilor, asupra ei a fost găsită cu suma de 300 de lei și un parfum, în valoare de 194 de lei, bunuri oferite de investigatorul sub acoperire, pretinse de aceasta pentru a-și trafica influența pe lângă un cadru didactic examinator, în vederea promovării unui examen restant.

La rândul său, prodecanul Facultății de Științe Sociale, Florin Franț, este acuzat de trafic de influență în formă continuată și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual. Magistrații au luat măsura controlului judiciar faţă de: Mihai Vişan, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, Marian Mihăilă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, şi Ruxana Ghiţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Powered by Jasper Roberts - Blog