Menu

Articol

Mai avem Consiliu Judeţean în Caraş-Severin?

Consiliului Judeţean Caraş-Severin i-a şuierat glonţul pe lângă ureche, în momentul în care procurorii au pus sub acuzare persoanele implicate în devalizarea SC Hercules din Băile Herculane şi judecătorul a decis luarea unor măsuri preventive. Iosif Armaş şi alţi cinci dintre inculpaţi au fost arestaţi, iar vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ilie Iova, a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat de abuz în serviciu, delpidare şi spălare de bani. Dacă l-ar fi arestat preventiv şi pe Iova, Consiliul Judeţean ar fi fost în aer! Nu ar mai fi existat nicio autoritate care să aibă dreptul să semneze documente în numele Consiliului Judeţean.

După cum se ştie, preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde e în concediu de boală, vicepreşedintele Ionesie Ghiorghioni e la puşcărie, aşa că tot Consiliul Judeţean stă în vârful pixului lui Ilie Iova. Iar vicepreşedintele Ilie Iova este şi el foarte ocupat; îşi pregăteşte candidatura la Primăria Caransebeş, cu sprijinul PSD, îşi pregăteşte demisia din PNL şi din Consiliul Judeţean, ca să poată candida, şi, colac peste pupăză, acum, a mai intervenit o urgenţă, trebuie să-şi pregătească apărarea într-un proces greu, în care este inculpat.

 Cine să mai aibă grija marilor proiecte, cu managementul deşeurilor, cu apa potabilă şi canalizarea, cu drumurile judeţene?! Chiar dacă sunt toate întârziate, acestea mai pot să aştepte. Să se descurce cu ele cine-o veni! În paranteză fie spus, deja aud discursul următoarei conduceri a CJ Caraş-Severin, privind „greaua moştenire”! Acum, însă, problema stringentă e dacă mai rămâne cineva să semneze plata salariilor pentru angajaţi.

Mă uit spre Consiliul Judeţean şi văd o clădire tăcută (acum pare chiar sumbră, fiindcă şi plouă), din care politicienii s-au retras strategic, pregătindu-se de alegerile locale. Iar în birouri, cu inima mică, angajaţii se întreabă dacă vor mai primi salariile până după alegeri.

Powered by Jasper Roberts - Blog