Articol

Îi admir pe oamenii care sunt în stare să manifeste compasiune faţă de suferinţele altora. Îi admir şi pe cei care au puterea să-i admire pe alţii, nu doar pe sine. Cu toate că admiraţia este riscantă, fiindcă şansele de a fi dezamăgit de cel pe care îl admiri sunt foarte mari. Cu atât mai mult este admirabil să îţi asumi riscul, să acorzi încredere oamenilor. Fie ei, rude, colegi, artişti, sportivi, chiar şi oameni politici. Dar, vorbim acum de compasiune. Dacă poţi suferi pentru durerea altuia, abia atunci devii om. Abia atunci îţi ieşi din carcasa nenorocită de carne, oase şi piele, şi devii o parte semnificativă a omenirii. Dacă poţi să manifeşti milă, dragoste şi încredere în oameni, atât în cei oropsiţi, cât şi în cei norocoşi, atunci contribui la edificarea unei lumi ceva mai bune. Dacă nu ai această capacitate, atunci mai bine taci!

Mai bine taci şi închide-te în egoismul tău, nu fă ca cei care s-au trezit vorbind, mărginiţi în limitele trupului şi îngustimea minţii, care au spus că incendiul de la Clubul Colectiv a fost cauzat de „forţele negative stârnite de muzica rock”! Cât de idiot poţi să fii să lansezi astfel de afirmaţii, să pui o nenorocire pe seama „vibraţiilor negative ale muzicii şi ale textelor”! Păi, fratele meu care te-ai trezit vorbind,... de exemplu, la izbucnirea celor două războaie mondiale, din secolul trecut, muzica rock nici nu a fost inventată. Ce fel de „vibraţii negative” au condus la conflagraţiile care au dus la moartea violentă a zeci de milioane de oameni!? În vremea aceea, despre care se spune că oamenii erau credincioşi şi respectuoşi faţă de părinţi, ce a declanşat apariţia „iadului pe pământ”!? Să fi fost valsul, polca, tangoul sau muzica de fanfară?! Nu, nicidecum! E vorba de prostie şi răutate omenească şi de un fel de „romantism al războiului” născut din inconştienţă şi ignoranţă. Iar oamenii care văd în nenorociri, în tragedii, o binemeritată pedeapsă, sunt suflete mici şi egoiste, care simt un fel de mulţumire, poate chiar fericire, că alţii au fost pedepsiţi, în vreme ce ei au fost cruţaţi.

Să-i lăsăm pe aceştia în micimea lor sufletească şi să ne bucurăm că există şi oameni care manifestă solidaritate şi compasiune. Oameni care manifestă milă şi încearcă să propună soluţii ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Dacă nu eşti un astfel de om, mai bine taci!