Până în 1989, exista părerea că România se afla cu 30 de ani în urma unor țări dezvoltate din Europa. De obicei ne raportam la Germania Occidentală, poate pentru faptul că de acolo postul de radio Europa Liberă transmitea informațiile la care nu aveam acces acasă. Din acest motiv, aproape toți românii care fugeau din țară aveau drept țintă Germania lui Brandt sau Kohl. Anglia și, mai ales, Țările Scandinave reprezentau o lume mai puțin cunoscută și, implicit, mai puțin atractivă.
Nu știu dacă decalajul dintre noi și Germania a crescut sau nu după Revoluție. Cert este faptul că la nivelul societății de consum ne situăm în apropierea țărilor dezvoltate, că avem acces la tehnologia de vârf și că nu mai tânjim atât de mult după ce au alții. Banii să fie, că de cumpărat putem orice ne dorește suflețelul.
Cât privește Reșița și Caraș-Severinul, aici lucrurile par să se schimbe, pentru că ar fi o impietate să facem o astfel de comparație. Eventual, Reșița și Caraș-Severinul se pot raporta, spre exemplu, la Timișoara și județul Timiș, nicidecum la Germania. Dar nici la acestea, dacă mă gândesc bine. La noi, totul a rămas încremenit într-o veșnică așteptare. Habar nu am ce au așteptat cei ce ne-au condus până acum, însă știu că în timp ce în Timișoara soseau cei dintâi investitori străini, la Reșița muncitorii și liderii de sindicat schimbau directorii din lună în lună, se spărgeau geamurile Prefecturii, se blocau drumuri naționale și îi scoteau în șuturi din combinat pe americanii de la Noble Ventures. Când în capitala Banatului se puneau bazele solide ale economiei de piață, la Reșița și în Caraș-Severin oamenii demonstrau zilnic în stradă și îi cereau primului-ministru de atunci, Nicolae Văcăroiu, să vină la Reșița, ca o condiție a încetării protestelor. Iar când acesta a venit, liderii de sindicat i-au cerut salopete, bocanci, mănuși și să le garanteze contracte și comenzi, de parcă Văcăroiu altă treabă mai bună nu avea de făcut. Cum să fi venit străinii să investească la Reșița, despre ale cărei proteste se vorbea și în presa străină? Ce să fi făcut capitaliștii ăia în nebunia de la noi? Să se fi lăsat huiduiți ori bătuți de cei care așa înțelegeau democrația?
Consecința acelor ani și a celor care au urmat se vede astăzi. În timp ce toți marii producătorii din Europa au o afacere în Timișoara, la noi sunt la putere buticurile dintre blocuri. La Timișoara se inaugurează un al doilea mall, iar la noi s-a mai deschis un magazin de îmbrăcăminte second-hand. La Timișoara se construiesc locuințe pentru tineri, în timp ce la Reșița absolvenții de universitate și liceu iau calea Occidentului să îngrijească bătrânii altora.
Sunt lucruri care fac diferența și țin Reșița la distanță de 20 de ani, dar nu față de Europa, ci față de Timișoara, ceea ce e chiar mai rău decât înainte de 1989.
RSS Feed