Menu

Articol

Managerul Școlii Postliceale „Carol Davila“ și juristul Inspectoratului școlar au fost trimiși în judecată

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie, al Serviciuluil Judeţean Anticorupţie Caraş-Severin şi al Serviciului Român de Informaţii au finalizat cercetările în dosarul penal privind pe inculpaţii  Eleonora Gavrilesc, manager al Şcolii Postliceale Sanitare ,,Carol Davila“ Călan şi al Şcolii Postliceale Sanitare ,,Carol Davila“ Caransebeş şi Ion Păleanu, consilier juridic la Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. Cei doi au fost trimiși în judecată alături de alte două cadre didactice și o persoană care a fost ajutată să promoveze fraudulos.

Potrivit rechizitoriului, Eleonora Gavrilesc este acuzată de săvârșirea infracțiunilor de: de abuz în serviciu, de instigare la abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, în timp ce Ion Păleanu a fost trimis în judecată pentru  abuz în serviciu, conflict de interese şi  divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Au mai fost trimiși în judecată C.O.M., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, M.E.N. – cadru didactic al Şcolii Postliceale Sanitare ,,Carol Davila” Călan pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, și R.E. - cadru didactic al Şcolii Postliceale Sanitare ,,Carol Davila” Călan, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Procurorii au reținut faptul că, „În urma demersurilor efectuate de cei doi inculpați la nivelul unor instituţii centrale şi a unei formaţiuni politice, în perioada februarie-iunie 2015, s-a obţinut aviz favorabil, de la instituţia abilitată, pentru a se desfăşura examenul de certificare a competenţelor profesionale a absolvenţilor Şcolii Postliceale Sanitare ,«Carol Davila» Caransebeş în judeţul Hunedoara, la Şcoala Postliceală Sanitară ,«Carol Davila» Călan“.

Deși Parchetul nu precizează numele formațiunii politice unde s-au făcut aranjamentele, trebuie spus că Eleonora Gavrilesc este președinta UNPR Călan, partid aflat la guvernare împreună cu PSD.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul Ion Păleanu, deşi era angajatul ISJ Caraș-Severin, avea încheiat un contract de prestări servicii cu Şcoala Postliceală Sanitară ,,Carol Davila“ Caransebeş, fiind remunerat lunar pentru serviciile prestate, iar în perioada mai-iunie 2015 a participat la luarea unei decizii şi întocmirea unor acte de către reprezentanţi ai instituţiei publice, obţinându-se un folos de către persoanele cu care se afla în relaţii contractuale, perioadă în care a furnizat şi informaţii nedestinate publicităţii acestor persoane.     

„În cauză s-a mai reţinut că inculpata G.E. (Gavrilesc Eleonora, n.r.) a efectuat demersuri pentru promovarea în mod fraudulos a unei eleve, inculpata C.O.M. , care nu a frecventat cursurile şcolare ale Şcolii Postliceale Sanitare ,«Carol Davila» Caransebeş (unitate unde a fost exmatriculată), fiind transferată ulterior, în mod ilegal, la  Şcoala Postliceală Sanitară ,«Carol Davila» Călan (în luna iunie 2015)“, se mai arată în rechizitoriu.

Eleonora Gavrilesc a făcut presiune asupra unor cadre didactice ale Şcolii Postliceale Sanitare ,,Carol Davila“ Călan, cum ar fi  inculpatele M.E.N. (profesor diriginte) şi R.E. (profesor coordonator al lucrării de licenţă) să săvârşească fapte de natură penală (abuz în serviciu şi fals intelectual), constând în consemnarea fictivă a notelor, pe întreg anul şcolar 2014-2015, în catalogul anului III specializarea ,,asistent medical generalist“, obţinându-se un folos injust de către această persoană, reprezentat de obţinerea diplomei de certificare a competenţelor profesionale.

În cauză s-a solicitat menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii Ion Păleanu şi Eleonora Gavrilesc şi anularea actelor false, respectiv: caiet de practică, lucrarea de licenţă, diploma de certificare a competenţelor profesionale.

Dosarul va fi înaintat spre competenţă soluţionare judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Caraş-Severin.

Powered by Jasper Roberts - Blog