Menu

Articol

Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, la prima întâlnire cu presa

Cristina Bacer

Cristina Bacer este noul manager intermiar al Spitalului Judeţean de Urgenţă, şi primul membru PSD care ocupă această funcţie în ultimii douăzeci de ani. Toţi cei de până acum au fost fie pedelişti, fie liberali.

La prima întâlnire cu presa, din această dimineaţă, Bacer a declarat că a avut o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, care i-a spus că va fi numită pe această funcţie. Ca membru PSD, din 2016, a acceptat numirea, convinsă fiind că va face treabă bună. Nu exclude varianta unei colaborării mai lungi şi lasă să se înţeleagă că este tentată să-şi depună în viitor dosarul pentru ocuparea funcţiei de manager.

„Ca obiective, îmi doresc o bună colaborare cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, să putem accesa proiecte sustenabile, uşor de implementat. În principal, am în vedere aspecte ce se referă la oameni şi la sănătatea lor, la felul în care medici noştri vor beneficia de necesarul unei activităţi normale. Problema cea mai strigentă vizează pacientul, de la cazarea în spital, la tot ce este nevoie pentru asigurarea unui tratament adecvat”, a declarat Cristina Bacer.

Powered by Jasper Roberts - Blog