Menu

Articol

Marcel Vela şi Silviu Hurduzeu au luat Lumină împreună

Autor: 

Aproximativ 2.000 de caransebeșeni ortodocşi şi peste 100 de catolici au ținut să fie perezenți în Noaptea de Înviere în Piața din fața Catedralei Episcopale cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, precum şi la Biserica Romano-Catolică din vecinătate, pentru a lua Lumina pe care, mai apoi, au dus-o, în suflete și în palme, la casele lor.

Lumina Sfântă a sosit pe calea aerului de la Ierusalim la București, apoi, din Capitală, la Timișoara, de unde o delegație formată din preoți, însoţiţi de senatorul Marcel Vela, a adus-o înainte de miezul nopții la Catedrala Episcopală. Credincioșii, printre care s-a aflat şi Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, au primit Lumina și au ascultat cuvântul PS Lucian, Episcopul Caransebeșului. Oamenii au asistat apoi la slujbă, după care au luat „Paștile”, pâinea sfințită, stropită cu vin și aghiazmă, și s-au îndreptat spre case, umplând Caransebeșul de lumină, de liniște și pace.

La ceremonia de la Biserica Catolică, administraţia municipiului a fost reprezentată de primarul Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac şi de city-managerul Andrei Ungur, după slujba oficiată de pr. Martin Neagu, credincioşii catolici mergând în procesiune până la Crucea din Parcul „Gen. Ioan Dragalina”.

Powered by Jasper Roberts - Blog